Doamne, dă-mi curaj să schimb ceea ce pot, răbdare să accept ceea ce nu poate fi schimbat și înțelepciune să recunosc deosebirea dintre acestea… Acesta pare a fi dictonul după care și-a condus viața pilotul țintuit de aproape 40 de ani într-un scaun cu rotile, care a reușit să înlocuiască propriul zbor în înălțimi, cu zborul atât de special prin suflete și minți de copii, în complicatul proces al devenirii lor omenești. Andronic State – Å¢uțui, după cum îi spun prietenii, din Focșani, are acum 61 de ani. 400 de ore de zbor la activ. Sute de tablouri pictate. Åži recunoștința și afecțiunea a sute de copii și părinți din județul nostru: nu doar că i-a învățat matematică, română și alte materii, ci, foarte important, le-a sădit în suflete puterea de a lupta și de a crede în propria reușită, chiar și acolo unde aceasta părea imposibilă. Pentru Andronic State, „nu pot” nu există! Åži este convins că în afară de cei șapte ani de acasă, totul se poate recupera.
Acest scenariu ți se poate întâmpla și ție: O clipă nenorocită. Un accident. Apoi, un trup condamnat la ședere veșnică în fotoliul rulant. Viața de după clipa nenorocită nu-ți va mai fi niciodată la fel. Aparent, tu, omul independent și avântat spre viitor cu planuri și vise devi total dependent de ceilalți. Ai crede că e cazul să-ți iei adio de la tot ce făceai înainte și acum nu mai poți…
Se poate, însă, și altfel. Åži totul, dacă știi să rămâi îndrăgostit de viață! Așa cum spune și Andronic State, pe care clipa nenorocită l-a obligat, în vara anului 1975, la „aterizare forțată” în… fotoliul rulant. „Recunosc, sunt atipic. Tot ce fac, fac altfel decât ceilalți. Însă tot ce fac, fac cu pasiune! După tot ce-am trăit, pot spune cu mâna pe inimă că orice se poate recupera pe lumea asta, în afară de cei șapte ani de acasă. Când văd oameni dărâmați de vreo problemă sau alta îi întreb, păi ce faceți, dom-le? Sunteți duși?! Viața e frumoasă, dar scurtă! În viața asta sunteți ca într-un concediu mai lung, bucurați-vă de el! Că vine momentul când se termină, și pa! Păcat că foarte mulți trec prin viață și nu prețuiesc lucrurile cu adevărat importante, ci doar averile. Åži vor în Rai! Eu nu-mi doresc decât sănătate, să pot să-mi ajut familia, prietenii, dușmanii…și să mă bucur de ei. În rest, ce să fac eu în Rai? Doar să-i mângâi clanța!”, râde nea State.
„La mine, timpul a încremenit”
Atipic a fost și accidentul care i-a schimbat viața. Nu s-a prăbușit cu avionul, așa cum poate ați fi tentați să credeți. Nici când făcea acrobații, nici când pilota elicopterele Aviației militare de la Alexeni, de lângă Urziceni. Întâmplarea a făcut ca totul să se petreacă imediat după ce, într-o zi, tocmai aterizase. „Am coborât din elicopter și a venit cel de la tehnic să-mi spună că șoferul de la cisternă este beat. M-au luat cu altă mașină de pe aerodrom și…nu știu ce s-a întâmplat dar m-am trezit că s-a dat mașina peste cap de patru ori! Accidentul a fost grav. Nu-mi garanta nimeni că o să trăiesc, ce să mă mai gândesc la mers… Au urmat tot felul de tratamente de recuperare însă nu s-a putut face nimic. N-am întrebat dacă voi mai merge, tot ce am vrut să știu a fost dacă voi mai zbura”, povestește.
Avea 27 de ani. N-a mai zburat. Însă a „decolat” spre înălțimi, la vremea respectivă nici de el bănuite! Åži a realizat cu adevărat că în viață nimic nu-i întâmplător și că tot ce faci la un moment dat, ar putea să-ți folosească mai târziu, cum nici prin cap nu ți-ar fi trecut. „De când am ajuns în fotoliul rulant, am făcut o mulțime de lucruri. Că vedeți, Dumnezeu îți dă ceva, pregătindu-ți altceva… Åžtiu eu ce puteam ajunge dacă rămâneam pilot? Că-mi plăceau duducile, îmi plăcea și câte-o băuturică… Poate vreun golan, vreun bețiv… Că mi-a plăcut viața și eram un bărbat de-mi era drag și mie! Îi țin minte pe toți foștii mei colegi, i-am mai văzut… Peste ei a trecut viața. Eu am luat viața ca pe-o joacă, am luat totul detașat. Poate și de aceea, la mine, timpul parcă a încremenit”, a spus nea State.
Iubește pictura, copiii, cărțile
Plin de umor, nea State a povestit cât de mult i-au folosit abilitățile dar și pățaniile copilăriei și adolescenței. „În timpul claselor V-VIII am făcut Åžcoala populară de arte plastice. Dar cum eram, acolo, un puțoi fără minte, n-am mai vrut să-mi iau și diploma. Ei, și a dat bunul Dumnezeu să ajung, după accident, să trăiesc din pictură. M-am apucat de făcut tablouri când eram pe la Mangalia, la recuperare. Acolo am făcut tablourile din peniță, în tuș. Am pictat și în ulei, mai am câteva din tablouri făcute în cuțit. Am pictat, cred, sute de tablouri pe vremea lui Ceaușescu, peisaje, flori, și am câștigat foarte bine din vânzarea lor. Expo-ziții nu am făcut niciodată. Dar ce mă făceam eu dacă nu aș fi știut să pictez? La un moment dat, l-a adus cineva la mine pe domnul Zaiț, să le vadă. M-a întrebat de tehnici, ori eu ce tehnici să-i zic că folosesc?! Cum v-am spus, sunt atipic! Când pictam, începeam dintr-un colț și terminam într-altul, pur și simplu. Pictam în bucătărie, pe chiuvetă. În patru ore terminam un tablou! Pictam ce cerea omul, nu mă interesa pe mine de tehnici, mă interesa să-i placă celui ce mi-l cerea”, râde nea State. Iar cele trei tablouri în peniță și celelalte trei în cuțit pe care le are agățate în camera unde meditează copiii vorbesc de la sine. Fără urmă de îndoială, în trupul din fotoliul rulant, bate, cu mare talent, o inimă de artist!
Mai mult, ce credeți că a stat la baza celeilalte pasiuni a acestui om, adică luminarea minților copiilor pe care-i meditează? O corigență! O corigență la matematică! „Aveam un unchi care era pilot și îmi doream să ajung și eu ca el. Așa că din clasa a X-a am plecat de la Liceul „Cuza” din Focșani, unde eram premiant, la Liceul Militar de la Cîmpulung Moldovenesc. Ei…și acolo am primit frumușel un 2 la mate, și am rămas corigent. Åži pune-te State cu burta pe carte că era mare rușine, că cine a mai pomenit militar corigent! Pot spune că la acel liceu mi-am format cultura generală și foarte bine mi-a prins acea corigență! Că altfel nu ajungeam să pot medita atâția copii și la matematică, și la română, la filosofie, la psihologie!”, spune omul.
„Copiii ăștia nu mai știu să plângă, să se bucure… Nu citesc!”
În apartamentul său cochet și lacrimă de curat, se poate spune că nea State trăiește mai intens decât mulți dintre cei ce pot să meargă. Nu socializează prin plimbări prin parcuri, la spectacole sau prin alte locuri pe unde se mai întâlnește lumea. El socializează cu zecile, sutele de copii pe care i-a pregătit să aibă un start bun în viață, și cu părinții lor. Oameni de toate categoriile sociale care îi vor purta mereu recunoștință pentru că a știut să le îndrume copiii, să le întărească sufletele și să privească încercările inerente ale vieții, cu mult optimism. „La mine, aici, au intrat și bogați și săraci, și urâți și frumoși… cred că vreo 200 de copii am pregătit în 30 de ani. Nu le-am cerut nimic, m-am bucurat când am văzut că au reușit în ce-și doreau și că nu m-au uitat și mă mai sună din când în când. Faptul că primesc telefoane sau vizite de la ei de ziua mea, de sărbători sau cine știe ce evenimente e cea mai mare bucurie a mea”, zice nea State.
Iar când nu-și pregătește lecțiile pentru copii, când rămâne singur cu soția sa și cu Berciu, privilegiatul său motan alb, citește. Citește mult. Sute, mii de cărți care îi oferă zice, cele mai vaste orizonturi spre care poate să zboare… Acest om, care spune că atunci când pilota în înalturi erau el și Dumnezeu, știe acum că și arta e zbor, iar cărțile tot zbor! Åži, așa cum zicea Blaga, „cine crede în zbor e stăpân peste zare”. De aceea, spune, „nu pot să înțeleg cum copiii de acum nu mai citesc! Cum să nu știi tu de Preda, de Rebreanu de exemplu?! Păi citind îți îmbogățești sufletul, te pregătești pentru viață! Păi copiii ăștia nu mai știu să plângă, să se bucure! Sunt închistați. Dar vin la mine și îi revigorează nea Å¢uțui cu vorbe bune!”.
O casă cu prispă și cu mușcate în geam
Nea State este, fără îndoială, un om împlinit. Respiră pur și simplu optimism iar inteligența remarcabilă, împletită cu sensibilitatea artistului și indiscutabilul farmec personal îl face un om cu care dacă ai vorbit o dată, nu-l mai poți uita. Spune că dacă-l enervează ceva pe lumea asta, acestea sunt „proștii, puturoșii și curvele masculine”. Iar dacă are vreo dorință, este de a fi el și familia sa, sănătoși. „Åži dacă vreodată aș câștiga la Loto mulți bani, mi-aș face undeva, la țară, o casă cu prispă. Åži cu mușcate în geam. Åži aș picta toată ziua. Åži aș citi. Åži tot aș pregăti copii”, zice. Este convins că fiecare om pe lumea asta, are o misiune. El pare că a găsit-o. Are o viață plină, un echipaj de nădejde – familia sa, și un suflet frumos. Pe care chiar și de acolo, din fotoliul lui rulant, a știut să le piloteze peste ani, în picaj sau zbor planat, printre nori sau furtuni, mereu înainte și mereu cu destinația: cer senin!
