Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833
Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833

GALERIE FOTO: Organizator de bancheting, tehnician în gastronomie şi în turism – specializările de la Liceul Tehnologic Panciu


   Lipsa unui spațiu adecvat pentru clasele de liceu, precum și a banilor pentru plata datoriilor reprezintă marile probleme cu care se confruntă, în prezent, Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza”, din Panciu. În actualul an de învățământ, instituția școlarizează 1.130 de elevi și preșcolari, iar pentru clasele de liceu, specializările autorizate sunt tehnician în gastronomie, tehnician în turism și organizator de bancheting.   
   Directorul instituției, Valeriu Jalbă, a declarat că insuficiența spațiului pentru clasele de specialitate a fost determinată, în principal, de creșterea cerințelor pentru formarea elevilor la specializările autorizate. „Sunt meserii cu nenumărate posibilități de afirmare, care pot avea ca avantaje cunoașterea altor țări și stabilirea de relații cu diferiți oameni. Elevii și părinții au început să conștientizeze faptul că o meserie bună, cu un nivel de calificare înalt, face mai mult decât conti-nuarea în masă a studiilor de nivel universitar. Acest lucru a făcut ca, la clasa a IX-a, numărul înscrișilor și, bineînțeles, al celor care frecventează cursurile, să depășească normele maxime”, a explicat Valeriu Jalbă.
   Laboratoarele de practică, în care se învață, printre altele, tehnicile de gastronomie, folosirea utilajelor și a echipamentelor de lucru, tehnicile de servire și protocol, au la dispoziție un spațiu amplasat în incinta fostului internat al Liceului „Ioan Slavici”. Deși la sfârșitul lui 2012 acesta a fost recompartimentat, pentru a putea răspunde mai bine cerințelor activității didactice, directorul Jalbă spune că se impune, cu prioritate, construcția unui filtru pentru laboratoare. „În acest an financiar, am solicitat sprijinul Consiliului Local și al Primăriei pentru amenajarea unui filtru ce va deservi laboratoarele. Apoi, ne mai gândim și la mobilierul care, din 2005, s-a deteriorat constant, atât din cauza calității precare, cât și a presiunii exercitate de folosirea lui de către un număr mare de pre-școlari și elevi”, a precizat Valeriu Jalbă.

Buget insuficient, datorii mari

 
   Directorul Liceului Tehnologic consideră că, pentru ca activitatea instituției să se desfășoare la standarde mulțumitoare, aceasta ar trebui să aibă la dispoziție un buget de aproximativ 600.000 lei. „În 2012, bugetul alocat pentru cheltuieli materiale a fost de 320.000 lei. Din el, au fost plătite datorii în valoare de 200.000 lei, facturile curente, care sunt destul de mari, datorită faptului că gestionăm un număr de 7 clădiri, și am reușit, după 3 ani de economii și investiții, să inaugurăm cele două laboratoare tehnologice„, a explicat Valeriu Jalbă.
   Potrivit acestuia, o mare problemă a liceului a fost și rămâne imposibilitatea achitării datoriilor la utilități, „mai ales din categoria celor istorice, care au o vechime între 2 și 4 ani”. „Cele «istorice» s-au redus, în anul financiar trecut, de la 600.000 lei, la 250.000 lei, liceul făcând un efort deosebit în achitarea directă a peste 200.000 lei, din repartizarea per capita. În anul trecut, facturile au fost plătite la zi, datoriile rămânând cele anterioare anului 2012”, a declarat Valeriu Jalbă. El a adăugat că liceul datorează cele mai mari sume societăților Electrica și CUP SA, unde valoarea datoriilor a atins 10.000 lei, respectiv 150.000 lei. „De la 1 ianuarie nu s-a deschis nicio linie de creditare și, bineînțeles, facturile la utilități au curs, suma depășind 10.000 lei”, a mai spus directorul liceului păncean.

Din 2013, școală postliceală și creșă

   În pofida acestor dificultăți, în 2013 Liceul Tehnologic va derula, cu sprijinul autorităților locale, două proiecte de investiții. „Primul se referă la deschiderea unei creșe, cu două grupe, prin reorganizarea spațiului din fosta școală Crucea de Sus. Dorim să eliminăm, astfel, presiunea familiilor în care ambii părinți lucrează și nu au fonduri suficiente pentru a plăti o bonă, pentru înscrierea copiilor sub 3 ani la grădinițe. Al doilea, care îi vizează pe educabilii peste 18 ani, se referă la autorizarea învățământului postliceal la Panciu. Pentru școala postliceală am optat pentru specializarea de nivel 3+ , agent de turism. În cadrul acestui proiect, am obținut deja avizul Direcției de Sănătate Publică Vrancea, pentru desfășurarea învățământului superior nonuniversitar și, în perioada următoare, vom depune dosarul la ARACIP pentru autorizare provizorie”, a declarat Valeriu Jalbă.
   La toate acestea se vor mai adăuga organizarea unei agenții de turism și dotarea a 10 săli de clasă cu videoproiectoare. „Sumele vor proveni de la Consiliul Local Panciu, Ministerul Educației Naționale și, bineînțeles, ca întotdeauna, din sursele de autofinanțare”, a concluzionat directorul Liceului Tehnologic din Panciu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?