Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Ponta şi Ayrault au prelungit Parteneriatul între România şi Franţa pentru următorii 5 ani


   Premierul Victor Ponta și omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, au semnat, joi, la Paris, un acord de continuare pentru următorii cinci ani a Parteneriatului strategic încheiat între România și Franța în 2008. Documentul reprezintă prelungirea foii de parcurs a Parteneriatului Strategic româno-francez și vizează colaborarea celor două state în domenii precum cele economic, politic, cultural, social și european. „Am prelungit acest acord de colaborare pentru următorii cinci ani, în domenii diverse”, a spus Ayrault. Premierul francez a precizat totodată că România va fi invitat de onoare la Salonul de Carte, care urmează să fie organizat în luna martie, în Franța.
   Premierul Victor Ponta a apreciat că acest acord poate avea un succes de care ambele țări au nevoie. „Am dorit să fac prima vizită oficială după alegerile din decembrie, aici, la Paris, în Franța, să-mi întâlnesc omologul și colegii francezi și să amintesc încă o dată că România nu este doar o țară francofonă, ci și francofilă, că Romania este o țară care nu e doar cel mai bun partener și aliat din regiune, ci și cel mai bun prieten. Am încrederea că Parteneriatul nostru strategic, privilegiat și deosebit, în anii următori va avea succesul de care au nevoie ambele țări”, a spus Ponta.
   El a precizat că Franța și Romania au o politică agricolă comună, obiective economice comune și împărtășesc aceeași viziune europeană. El a subliniat totodată faptul că sunt proiecte comune care deja s-au bucurat de succes și a apreciat faptul că Franța susține Romania în anumite probleme foarte importante, precum aderarea la Schengen. „România rămâne o țară francofilă care așteaptă mult de la prietenia cu Franța și este gata să fie alături de Franța de-a lungul anilor următori”, a conchis Ponta.
   Siderurgia a fost o altă problemă abordată de cei doi premieri și s-a convenit ca cele două state să colaboreze și în acest domeniu. „A venit momentul să ne punem din nou întrebarea dacă este necesară o politică comună a oțelului și să avem o veritabilă strategie industrială, nu numai în acest sector, ci și în altele. Politica concurenței care stă la baza UE și a pieței unice nu este suficientă pentru politicile industriale”, a spus Ayrault.
   Cei doi premieri au afirmat că au o viziune comună atât pentru problemele bilaterale, cât și pentru problematica de politică europeană și politică internațională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?