Profesorul și criticul literar Mircea Dinutz s-a stins din viață în seara zilei de marți, după ce a fost internat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani cu mai multe afecțiuni.
Unul dintre cei mai cunoscuți oameni de cultură din Vrancea, Mircea Dinutz s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, în urma multiplelor probleme de sănătate.
Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Română din cadrul Universității București, Mircea Dinutz a fost profesor de limba și literatura română al Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” și apoi al Colegiului Național „Al. I. Cuza”, unde s-a simțit cel mai împlinit din punct de vedere profesional, cariera didactică încheindu-și-o la Colegiul Național „Unirea”.
În calitate de scriitor, Mircea Dinutz a editat șapte cărți care-i poartă numele, prima apariție editorială datând din 1997, „Marin Preda – patosul interogației”. Din 2008 a fost redactor șef al revistei de cultură, literatură și artă „Pro Saeculum”. Tot din același an a fost numit și membru al Uniunii Scriitorilor.