Prince Michael, fiul în vârstă de 16 ani al cântărețului Michael Jackson, a devenit corespondent special pentru emisiunea de televiziune „Entertainment Tonight”. Prince Michael, al cărui tată celebru a murit în 2009, din cauza unei intoxicații acute cu propofol, speră că acest prim loc de muncă al său îl va ajuta să își creeze o carieră solidă și durabilă în industria de divertisment. „Vreau să devin producător, regizor, scenarist și actor. Am crescut fiind înconjurat de oameni cu astfel de profesii, dar acum este diferit, pentru că eu sunt cel care va realiza interviuri, nu cel care va fi intervievat”, a spus Prince Michael.
Prince Michael a realizat primul său interviu cu James Franco, Zach Braff și regizorul Sam Raimi, care au vorbit despre noul lor film, „Oz the Great and Powerful”. Fiul megastarului speră să realizeze următorul interviu cu Peter Jackson, întrucât îi plăcea să privească alături de tatăl său filmele celebrului regizor neozeelandez. „Iubesc filmele lui Peter Jackson – «Lord of the Rings», «The Hobbit» și «King Kong». Îmi place felul în care își filmează scenele din film, cum descrie lucrurile și cum le face să devină realitate. Obișnuiam să îi studiez filmele, alături de tatăl meu. Opream sonorul și ne uitam pur și simplu la film, urmăream doar scenele, pentru a vedea cum reușea el să le combine„, a spus Prince Michael.
Cei trei copii ai cântărețului Michael Jackson – Prince, Paris și „Blanket” – vor asigura vocile unor personaje dintr-un serial de desene animate asiatic ce a fost importat recent și în Statele Unite. Atât Prince, cât și Paris – care își va face debutul ca actriță în filmul „Lundonâs Bridge and the Three Keys”, ce va fi lansat anul viitor – sunt hotărâți să își continue carierele de actori și spun că aceste roluri reprezintă o distracție și o alternativă binemeritată față de programul lor școlar pe care îl consideră „dificil”.