Ediția: Luni 17 martie 2025 Nr. 6836
Ediția: Luni 17 martie 2025 Nr. 6836

GALERIE FOTO: Jumătate din comuna Urecheşti are restanţe la taxele şi impozitele locale


   Aproximativ o sută de locuitori ai comunei Urechești au participat la adunarea populară organizată la Căminul Cultural din localitate. Întâlnirea ar fi trebuit să fie un bilanț al anului 2012 și o prezentare a intențiilor administrației locale pentru anul 2013. Însă a fost și un prilej pentru încercarea de a plăti câteva polițe restante din campania electorală, cum a fost cazul la Serviciul de alimentare cu apă. Acest sistem este încredințat Serviciului Public „Exploatarea Sistemelor Rurale de Alimentare cu Apă” Vrancea.
   Până la sfârșitul anului trecut, angajatul care răspundea de această localitate era Nicu Popescu însă, de la 3 ianuarie, persoana desemnată pentru Urechești este Alexandru Manea. Problema este că cel din urmă nu este agreat și de primarul Nistor Bratosin, care a și afirmat că noul angajat „nu colaborează cu noi”. De aici și scandalul. În fapt, se pare că nemulțumirea edilului nu are legătură cu abilitățile profesionale ale lui Alexandru Manea ci este legată de faptul că l-ar fi susținut pe fostul primar Vasile Danțiș. „Fostul angajat, Nicu Popescu și-a dat demisia și l-am găsit pe acest băiat. Deocamdată își face treaba, a intervenit și atunci când l-am trimis la o avarie. Nu înțeleg de unde au apărut aceste discuții. Noi am comunicat primăriei numărul de telefon la care poate fi găsit angajatul astfel încât să se intervină cât mai repede în cazul unei avarii”, a afirmat Dumitru Nagâț, directorul Serviciului Public „Exploatarea Sistemelor Rurale de Alimentare cu Apă”. Acesta a explicat că Serviciul de alimentare cu apă de la Urechești este pe pierdere din cauza costurilor mari și a tarifului mic al apei furnizate cetățenilor. Cel puțin în perioada iernii, când consumul de apă este foarte mic, costul unui metru cub de apă este aproape dublu decât tariful pe care îl plătesc oamenii din Urechești. Din discuții de la capitolul diverse nu au lipsit amănunte picante, precum cel despre contabila primăriei, care ar fi făcut cursuri de instruire în stațiunea Nisipurile de aur din Bulgaria.

Datorii de 3,7 miliarde lei la taxe și impozite locale

   Cea mai gravă problemă a Primăriei Urechești o reprezintă însă lipsa fondurilor în bugetul local și existența unor arierate, adică a unor datorii mai vechi de 90 de zile, pentru investițiile derulate în comună. Potrivit primarului Bratosin, doar 51% dintre locuitorii comunei și-au plătit taxele și impozitele locale. Aceasta înseamnă că primăria are de recuperat circa 3,7 miliarde lei vechi de la acești datornici.
   Din acest motiv, oamenii prezenți la Adunarea populară au cerut ca funcționarii Primăriei să iasă din birouri și să încaseze taxele și impozitele de la datornici. Alții au cerut ca datornicii să fie prezentați pe o listă a rușinii care să fie afișată în centrul comunei. Dacă ar fi adunați acești bani, primăria nu ar fi nevoită să caute soluții extreme, precum împrumutul la Trezoreria Statului pentru arieratele la firma care a construit podul peste pârâul Cârcei.
   Primăria are o restanță de peste 2,4 miliarde lei vechi pentru podul construit peste pârâul Cârcei. „Până acum s-au dat bani de la Consiliul Județean dar ar mai fi o restanță de 2,5 miliarde lei vechi”, a afirmat un consilier local, Marian Cristea. Această sumă ar trebui achitată în următoarea lună, conform unei ordonanțe de urgență prin care administrațiile locale sunt obligate să își plătească datoriile către firmele care le-au prestat servicii. Este o decizie care face, de fapt, curățenie în contabilitatea primăriilor și le obligă să nu se mai angajeze în diferite proiecte dacă nu au asigurate și fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor.
   Însă contractarea unui împrumut nu este considerată o soluție de către primarul Nistor Bratosin. Potrivit acestuia, dacă ar fi făcut împrumutul, s-ar plăti celelalte datorii către firma de salubrizare, ar fi practic terminate fondurile primăriei. „Nici de becuri nu am mai avea”, a spus primarul.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?