Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Cursuri pentru cei ce vor să se califice sau să-şi schimbe meseria


   Zeci de cursuri de formare profesională vor fi organizate, pe parcursul acestui an, prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea. La acestea se pot înscrie atât persoanele care nu au o meserie dar vor să obțină calificarea într-una care să le dea posibilitatea de angajare, fie cei care au deja o calificare dar vor să obțină o alta. Potrivit informațiilor furnizate de Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al instituției, cursurile ce se vor desfășura în următoarele luni sunt atât de inițiere, calificare și recalificare cât și de perfecționare și specializare, și sunt finanțate din bugetul asigurărilor de șomaj. „Cursurile de inițiere durează 1,5 luni, cele de perfecționare două luni, cursurile de calificare de nivel I se vor desfășura pe o perioadă de 2,5 luni iar cele de nivel II durează cinci luni. Pentru relații suplimentare, persoanele interesate se pot adresa AJOFM Vrancea cu sediul pe Bulevardul Unirii, nr.53 A, cam.7, tel.0237.224677 și 0237.224678, interior 18”, a precizat Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vrancea. 
    Meseriile pentru care se vor organiza cursurile sunt: apicultor- calificare nivelul I; agent de securitate – calificare nivelul I; bucătar – calificare nivelul II; cofetar – calificare nivelul I; comerciant-vânzător produse alimentare – inițiere; comunicare în limba străină engleză – perfecționare; confecționer tâmplărie din aluminium și mase plastice – calificare nivelul II; contabil – perfecționare; lucrător pentru salubrizare- perfecționare; frizer- calificare nivelul I; frizer-coafor-manichiură-pedichiură- calificare nivelul II; instalator instalații tehnico sanitare și de gaze – calificare nivelul II; inspector resurse umane – perfecționare; lucrător în alimentație – calificare nivelul I; lucrător în comerț – calificare nivelul I; lucrător în creșterea animalelor- calificare nivelul I; lucrător în cultura plantelor- calificare nivelul I; lucrător fi-nisor în construcții – calificare nivelul I; lucrător în structuri pentru construcții – ca-lificare nivelul I; mașinist utilaje cale și terasamente – calificare nivelul II; mecanic vulcanizator- calificare nivelul I; montator pereți și plafoane din gips carton – calificare nivelul II; operator calculator electronic și rețele – inițiere; operator introducere, prelucrare și validare date – inițiere; operator confecționer industrial – calificare nivelul I; ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație- calificare nivelul II; barman preparator- inițiere; patiser – calificare nivelul I; pomicultor- calificare nivelul I.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?