Ministerul Agriculturii și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au intensificat acțiunile de control în cazul abatoarelor și vor cere ajutorul Poliției dacă va fi cazul, a anunțat premierul Ponta. „Am dublat, triplat toate controalele obișnuite (…) ANSVSA și Ministerul Agriculturii – când va fi cazul vor cere și ajutorul Poliției – au intensificat toate controalele nu doar la abatoare, ci și la modul în care se achiziționează animalele care urmează să fie sacrificate”, a spus Ponta.
El a asigurat din nou că, dacă se va dovedi că vreo firmă din România a încălcat reguli, vor fi aplicate sancțiuni dure, dar a amintit că, până în prezent, se dovedește că problema nu este în România.
Scandalul a luat o dimensiune europeană după ce carne de cal, în loc de carne de vită, a fost descoperită săptămâna trecută în lasagna vândută sub marca Findus în Marea Britanie. Carnea respectivă, care ar proveni din România potrivit autorităților franceze, ar fi trecut pe la un comerciant olandez, apoi cipriot, după care a ajuns la procesatorul francez Spanghero și a fost redirecționată către preparatorul Comigel.
Ancheta efectuată în diferite țări nu a stabilit, până în prezent, în ce țară a fost etichetată fraudulos carnea.