Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: Simulare de incendiu la Colegiul Economic


   Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani a luat, ieri, „foc” . Incendiul a fost unul imaginar și a făcut parte dintr-un exercițiu, la care au luat parte peste 400 de elevi și 20 de cadre didactice și personal auxiliar. Alarmarea s-a efectuat prin intermediul soneriei liceului, semnalul folosit fiind diferit de cel care anunță recreația. 
   Activitatea a urmărit instruirea elevilor și a personalului cu privire la modul de comportare într-o situație de urgență și cunoașterea atribuțiilor ce le revin salariaților instituției. În urma evaluării exercițiului, s-a ajuns la concluzia că personalul didactic cunoaște obligațiile ce îi revin pe linia situațiilor de urgență, evacuarea realizându-se fără probleme deosebite. O activitate similară a avut loc, luni, la Grupul Åžcolar „G.G. Longinescu” din Focșani. „Cu acest prilej, cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Anghel Saligny» al județului Vrancea care au participat la această activitate, au distribuit în format electronic materiale informative elaborate în cadrul campaniilor naționale F.O.C. (Flăcările Omoară Copii) și R.I.SC. (Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale!) și au purtat discuții referitoare la modul de apelare a numărului unic de urgență 112 cât și la situațiile în care acesta trebuie utilizat”, a explicat locotenent Cristina Duță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?