Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Femeia muşcată de dihor, vaccinată împotriva rabiei


   Felicia Ivan, femeia din Bîrsești care a fost mușcată de un dihor turbat, a ajuns ieri dimineață la Spitalul Județean de Urgență din Focșani. Medicii ne-au precizat că aceasta a fost vaccinată împotriva rabiei, urmând a reveni la spital periodic, pentru a reface vaccinul. „Pacienta s-a prezentat azi dimineață (n.r.-ieri dimineață) la Unitatea de Primire Urgențe cu plăgi mușcate de dihor la ambele picioare, vechi de patru zile. Ea a fost dusă în Secția de Boli Infecțioase, unde i s-a administrat prima doză de vaccin antirabic, urmând ca în zilele următoare să revină la vaccinare după schema terapeutică stabilită de medicul curant, care a fost luată la cunoștință de pacientă prin semnătură”, ne-a declarat Alina Pelin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.
   Luni seară, primarul comunei Bîrsești, Costică Hîrșu, a precizat că a dispus instituirea carantinei de gradul al treilea, fiind activat Comandamentul Antiepizootic. Åži autoritățile sanitar veterinare au luat toate măsurile prevăzute de lege pentru asemenea cazuri, iar ieri, o echipă de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor s-a deplasat în Bîrsești. 
   Este al treilea caz de rabie din acest an, după incidentele de la Vintileasca și Vizantea Livezi. Cele mai multe probleme au fost la Vintileasca, unde o vulpe turbată a ajuns până în centrul comunei și i-a atacat pe oameni. Până acum, doar la Vintileasca au fost descoperite trei vulpi moarte din cauza rabiei. De asemenea, la Vizantea Livezi, o vacă a murit după ce a fost mușcată de o vulpe turbată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?