Premierul Victor Ponta a declarat că România nu putea invoca de una singură dreptul de veto în Consiliul European, cu ocazia aprobării bugetului 2014-2020, președintele Băsescu scoțând țara din grupul Prietenii Coeziunii și reușind să obțină „nimic” în privința alocărilor bugetare. „Singură, doar România, nu putea să invoce dreptul de veto, dar România până în noiembrie a fost într-un grup, al Prietenilor Coeziunii, de unde s-a desprins pe ideea că președintele Băsescu are o relație foarte bună cu marii Europei și o să obțină mai mult. Eu nu știu cât obțineam în plus față de președinte dacă participam, că e o simplă speculație, mai puțin nu obțineam sigur – că noi nu am obținut nimic față de noiembrie. Deci mai puțin față de nimic nu puteam să obțin, că puteam să obțin mai mult… istoria nu se scrie cu dacă și cu parcă”, a declarat premierul Ponta.
Premierul a mai susținut că mandatul lui Traian Băsescu se termină anul viitor, însă în ceea ce privește efectele reducerii bugetului alocat României cu nouă miliarde de euro, acestea se vor vedea ulterior. „Cred că unul dintre premieri a spus un lucru pe care toată lumea îl gândește: dacă cel care era satisfăcut și mulțumit era prim-ministrul Marii Britanii, domnul Cameron, care a venit cu ideea să tăiem din bani și să fie cât mai puțini bani, înseamnă că toți ceilalți 26 plus Croația au pierdut. Ce m-a supărat este și că am pierdut foarte multe… și bani și condiții favorabile, care erau trecute în proiectul inițial al Comisiei Europene, întocmit de președintele Barroso, și să mai prezinți chestia asta ca o victorie… nimeni nu a prezentat-o cu excepția primului-ministru britanic. Nu are cum să câștige și primul-ministru britanic, care a zis să tăiem bani, și Guvernul României sau România, care sigur a pierdut față de ceea ce trebuia să primească”, a comentat premierul Ponta.