Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Om al străzii, înjunghiat în picior la Adăpostul de Noapte


   Marian Horopciuc, un tânăr de 29 de ani, cazat în Adăpostul de Noapte Sfântul Nicolae cel Nou din Focșani, a ajuns la Unitatea de Primire  Urgențe din cadrul Spitalului Județean Focșani, în după amiaza zilei de ieri, după ce a fost înjunghiat în piciorul drept de Marin Staicu, de 63 de ani, coleg de cameră. Victima este încadrată în gradul II de handicap, ca urmare a tulburărilor de comportament și agitației psihomotorii de care suferă.
   Potrivit celor spuse de angajații Adăpostului, care au și sunat la 112, totul s-a petrecut pe fondul consumului substanțial de alcool. „Ei au sosit la Adăpost în jurul orei 15.00, precum și colegul lor de cameră, Paul Ploieșteanu. Au ocupat fiecare patul lui, Staicu patul de jos, Horopciuc pe cel de sus și Ploieșteanu cel de alături. Din câte a povestit Staicu, el dorea să mănânce pe patul de jos, iar Horopciuc, de pe patul de deasupra, îi tot punea picioarele pe cap, lucru pe care îl face frecvent. Staicu spune că l-a atenționat de multe ori pe Horopciuc, când făcea la fel, să înceteze, să-l lase în pace că dacă nu, îl va «zgâria» pe talpă. Asta spune că s-a întâmplat, că a dat cu cuțitul fără să se uite unde dă și fără intenția de a face rău. După ce a fost înjunghiat în picior, Horopciuc a ieșit din cameră plin de sânge, spunând paznicului nostru că l-a înjunghiat Staicu. Paznicul a sunat la 112, au venit Ambulanța și Poliția”, a declarat Rodica Davidean, directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea.
   Marian Horopciuc a fost preluat de Ambulanță și dus la UPU pentru îngrijiri medicale, fiind apoi internat în Secția de psihiatrie a spitalului, cu plagă înjunghiată superficială picior drept și intoxicație alcoolică. Alături de el s-a aflat, permanent, un voluntar al Crucii Roșii Vrancea. Totodată, agresorul a fost dus la poliție, unde a dat declarații cu privire la cele petrecute. Cel mai probabil el se va alege cu dosar penal pentru loviri sau alte violențe.
   Potrivit celor spuse de paznicul Adăpostului, colegul protagoniștilor, Paul Ploieșteanu, a șters sângele din cameră și a ascuns cuțitul. Acesta a vârât cuțitul sub salteaua propriului pat și, deși polițiștii întrebau unde este, l-a scos la iveală de abia după ce paznicul i-a promis 5 lei în schimbul lui! „Ne pare rău că în Adăpostul de Noapte s-a petrecut o astfel de situație! Le-am permis oamenilor străzii să intre în camere începând cu ora 15.00 pentru că începând cu acea oră medici și asistenți ai Spitalului Județean le fac tratamentul contra scabiei. Începând de mâine (azi – n.r.) nu vor mai intra în Adăpost pe timpul zilei și pe cei ce stau în aceeași cameră și au conflicte între ei, îi vom muta”, a declarat Rodica Davidean.
   De menționat ca în momentul de față, în Adăpostul de Noapte se află 41 de oameni ai străzii, de două ori cât capacitatea maximă de cazare. De asemenea, la celălalt adăpost, improvizat la cantina Masa pe Roți, sunt încă nouă persoane. Numărul oamenilor străzii ce bat la ușile instituției de caritate vrâncene este, în continuare, în continuă creștere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?