Actorul Kiefer Sutherland va primi titlul de bărbatul anului din partea secției de teatru a Universității Harvard, în cadrul unei ceremonii fastuoase care parodiază un obicei datând din secolul al XVIII-lea. Actorul în vârstă de 46 de ani a jucat în multe filme, însă este probabil cel mai cunoscut pentru rolul Jack Bauer din serialul de televiziune „24”, pentru care a fost recompensat cu un Glob de Aur și un premiu Emmy. În prezent, starul canadian, fiul celebrului actor Donald Sutherland, poate fi văzut în serialul dramatic „Touch”, produs și difuzat de postul de televiziune Fox.
Membrii asociației Hasty Pudding Theatricals de la Harvard acordă în fiecare an titlul de femeia, respectiv bărbatul anului unui artist care s-a remarcat nu numai la Hollywood, ci și pe scena de teatru sau în alte domenii. Clubul Hasty Pudding de la Harvard, fondat în 1795, reprezintă cea mai veche trupă de teatru de amatori din Statele Unite ale Americii.
Kiefer Sutherland va primi, în luna februarie, o „oală de budincă”, după care va conduce tradiționala paradă prin Harvard Square. Starul va trebui să pretindă că susține un tradițional test de aptitudini, prin care sunt evaluate cunoștințele studenților, înainte de a primi titlul de bărbatul anului. Câștigătorii primesc o oală de budincă aurită, o tradiție care datează din 1795, când 21 de studenți de la Harvard au stabilit ca fiecare membru al noului lor club să aducă „o oală de budincă de cereale” la întâlnirile lor.
Actrița franceză Marion Cotillard a primit deja din partea Universității Harvard titlul de femeia anului. Anul trecut, titlul de femeia anului a revenit actriței Claire Danes, în timp ce actorul Jason Segel a fost desemnat bărbatul anului.