Polițiștii vrânceni au scos la vânzare prin licitație publică deschisă cu strigare un câine de serviciu. Pentru a putea participa la licitație, persoanele fizice interesate pot cumpăra începând de ieri, caietul de sarcini de la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. În cazul în care câinele polițist, pe care oamenii legii cer aproximativ 1.100 lei, nu va fi cumpărat, pe data de 25 februarie, la prima licitație, aceasta va fi repetată pe data de 14 martie, respectiv pe 20 martie. Câinele polițist scos la licitație are 7 ani și 7 luni, iar oamenii legii spun că este prea bătrân pentru a mai răspunde cerințelor.
Informații suplimentare despre câinele polițist și despre licitație pot fi obținute la numerele de telefon 0237.207.235 și 0237.207.234.
Nu este prima dată când polițiștii vrânceni scot un câine polițist la vânzare. Anul trecut, polițiștii vrânceni au reușit să vândă alți doi dintre câinii care nu mai făceau față misiunilor, iar cel de-al treilea câine polițist, cel mai tânăr, care nu știa să îndeplinească atribuțiile de serviciu, a fost donat unui angajat al instituției.