Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Bunica violată de nepot a revenit asupra declaraţiei


   Bunica din Sihlea care și-a reclamat nepotul la poliție că a violat-o și bătut-o, s-a răzgândit în privința acuzațiilor. Cătălin Giot, tânărul de 19 ani acuzat de cele două infracțiuni, a fost prezent ieri în fața magistraților de la Tribunalul Vrancea, pentru a-și susține recursul formulat împotriva încheierii de ședință a Judecătoriei Focșani, prin care i-a fost menținut arestul preventiv.
   Apărătorul tânărului a prezentat în fața instanței o declarație de-a bunicii inculpatului, dată în fața unui notar public, în care relata ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 7 spre 8 ianuarie. Bătrâna a scris în declarație că nepotul său a venit acasă sub influența băuturilor alcoolice și a unor substanțe etnobotanice și a lovit-o cu palmele și cu o secure. Bătrâna nu a făcut nici un fel de precizare cu privire la o eventuală faptă de viol.
   Apărătorul lui Cătălin a solicitat admiterea recursului pentru că elementele care au dus la luarea măsurii arestării nu mai subzistă, respectiv acuzația de viol. În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea arestului cu măsura de a nu părăsi localitatea Focșani. Procurorul de ședință a solicitat respingerea acțiunii și verificarea documentului în care bătrâna nu amintea de viol, ci doar că a fost lovită de nepot. Inculpatul spune că polițiștii au vrut să-i facă rău și că nu este vinovat. Instanța a respins recursul inculpatului.
   Reamintim că pe 8 ianuarie, dimineața, în urma unei sesizări, s-au efectuat verificări privind o eventuală faptă de viol la Sihlea. În urma cercetărilor a rezultat că înainte cu o seară, Cătălin a venit acasă după ce ar fi consumat băuturi alcoolice. Cel mai probabil, în urma unor discuții în contradictoriu, Cătălin i-a aplicat bunicii sale, de 62 de ani, mai multe lovituri cu pumnii, dar și cu o secure. În urma anchetei a rezultat și că a abuzat sexual de aceasta. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?