Modernizarea societății de termoficare a municipiului Focșani este în linie dreaptă. Directorul SC ENET SA, Mariean Vișan, a fost săptămâna trecută într-o vizită „de recunoaștere” în orașul Bergen, din vestul Norvegiei, unde au fost asamblate și au avut loc probele la cele două motoare Rolls Royce care vor fi baza noii centrale termice a orașului. „Unul dintre motoare este finalizat, cu probe cu tot, așteaptă să fie ambalat și livrat. Cel de-al doilea motor era pus pe stand, începuseră probele, am participat și noi la ele. Au dat rezultatele scontate probele acolo, motorul era funcțional, s-au verificat parametrii de funcționare. L-au oprit, l-au desfăcut, am făcut niște verificări în interiorul lui, la elementele de uzură, am văzut că nu există nicio problemă. Ei urmează să-l asambleze din nou, să-l conserve, să-l vopsească, să-l pregătească de pornire și în momentul în care primesc banii să-l trimită către Focșani. Așteptăm nerăbdători să le vedem în curte”, ne-a spus directorul ENET, Mariean Vișan. Montajul motoarelor va dura relativ puțin, pentru că echipamentele nu se dezmembrează, ci doar se pun pe un șasiu și se face cuplarea lor. Mai mult va dura drumul din Norvegia până la Focșani, circa o lună de zile. Din Norvegia, până pe partea continentală a Europei, motoarele vor veni pe o navă pe mare, după care vor fi îmbarcate pe mai multe trailere și vor veni pe cale terestră. Potrivit conducerii ENET, motoarele vor fi funcționale în primăvară, la mijlocul lunii martie echipamentele urmând să fie puse în funcțiune.
Imediat ce norvegienii vor primi banii în totalitate, vor trimite în țară motoarele. Pentru achiziționarea și montarea centralei termice de la ENET este nevoie de circa 60 milioane lei. Anul trecut, Consiliul Local Focșani a aprobat o hotărâre prin care Primăria urma să se împrumute cu această sumă pentru a putea continua lucrările în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterea eficienței energetice”, cofinanțat din fonduri europene. Această sumă urmează să fie rambursată de Uniunea Europeană. „Suntem în stadiul de perfectare a împrumutului. Am trimis o soli¬ citare la o comisie din cadrul Ministerului de Finanțe și urmează să primim avizul pentru acest împrumut”, ne-a declarat primarul Decebal Bacinschi. Cele două motoare au o garanție de 20 de ani.
Valoarea totală a proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterea eficienței energetice” este de 150 milioane de lei, din care jumătate sunt bani europeni, prin POS Mediu. Proiectul prevede o nouă centrală termică performantă, înlocuirea rețelelor cu pierderi și modernizarea a 10 puncte termice din Focșani. Finalizarea lucrărilor este programată pentru luna decembrie 2013.