Angajații Primăriei Panciu au beneficiat, în 2011, de drepturi speciale pentru menținerea sănătății. Asta a însemnat bani în plus la salarii, considerate foarte mici chiar de primarul Ion Petre, care afirmă că astfel, și-a motivat subordonații să muncească. Raportul Curții de Conturi, publicat zilele trecute, arată că sumele nu au fost acordate legal, așa că instituția a dispus recuperarea sumelor de la angajații Primăriei. În raportul Curții sunt mențio¬ nate deficiențe la majoritatea administrațiilor publice verificate. În total, peste un milion de lei, adică peste 10 miliarde de lei vechi, au recuperat inspectorii Curții de Conturi în urma controalelor efectuate anul trecut la primăriile vrâncene.
Personalul cu funcții de demnitate publică, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Primăriei orașului Panciu, precum și personalul din cadrul Casei de Cultură a orașului Panciu au beneficiat, în anul 2011, de „drepturi speciale pentru menținerea sănătății”, în valoare totală de peste 463 mii lei. Primarul Ion Petre spune că a apelat la această soluție pentru că salariile sunt foarte mici, la nivelul sumelor primite de un zilier din agricultură. Curtea de Conturi a considerat că plata acestor drepturi nu a fost legală și a dispus recuperarea sumelor de la angajații Primăriei.
Primarul Ion Petre afirmă că salariații au revenit la veniturile lunare de 600 de lei, așa că nu știe cum vor fi recuperați banii. „Drepturile speciale pentru menținerea sănătății personalului cu funcții de demnitate publică, funcționari publici și personal contractual din cadrul Primăriei orașului Panciu, precum și personalului din cadrul Casei de Cultură a orașului Panciu erau prevăzute în contractul colectiv de muncă. Angajații primăriei au salarii foarte mici, media este undeva la 600-650 lei/lună. Salariul reprezintă o sumă medie de 20 lei/zi, mai puțin decât câștigă un zilier care merge la munca câmpului. Ori, dacă vrei să faci performanță în administrație trebuie să motivezi salariații, să le oferi un salariu decent, pentru că munca în administrație înseamnă mai mult decât munca pe câmp. Din păcate, PDL a considerat că între angajații din administrație și zilieri se poate pune semnul egal, din punct de vedere salarial. Despre asta este vorba în nota de constatare a Curții de Conturi. Acum Curtea de Conturi a dispus recuperarea sumelor suplimentare încasate de salariații primăriei. Eu întreb cum se vor putea recupera aceste sume dacă angajații au, la ora aceasta, salarii de 600 lei/lună? Åi, de asemenea, mai întreb cum își ima¬ ginează cineva că voi mai putea cere angajaților mei să facă ore suplimentare, să fie novativi, să implementeze proiecte europene?”, întreabă primarul din Panciu.
În raportul Curții de Conturi publicat zilele trecute, se mai arată că au mai fost găsite plăți pentru cheltuieli cu bunuri și servicii estimate la suma de 27 mii lei, respectiv cheltuieli de protocol în sumă de 16 mii lei, dar și situații de lucrări în care s-au înscris alte cote de contribuții decât cele legale, cu o valoare de 11 mii lei. De asemenea, Curtea de Conturi mai arată în raport că stația de sortare a deșeurilor, finalizată cu fonduri europene, nu era funcțională la momentul controlului. „În ceea ce privește secția de sortare a deșeurilor, aceasta funcționează. Este o investiție făcută cu fonduri europene și sunt foarte bucuros că am reușit să implementăm acest proiect. În acest moment ne aflăm în perioada de remediere a deficiențelor găsite de Curtea de Conturi, dar eu nu consider că motivând salariații ca să muncească și respectând prevederile unui contract colectiv de muncă am greșit cu ceva”, a afirmat primarul din Panciu, Ion Petre.
Pubele lipsă și prime de vacanță la Mera
O altă localitate cu probleme este comuna Mera unde Curtea de Conturi a constatat diferențe între lucrările plătite și cele executate efectiv de către firmele de construcții. Doar pentru această localitate a fost estimat un prejudiciu de 410 mii lei. Un caz este cel al podului provizoriu peste râul Milcov, cătunul Priveghi. Inspectorii Curții spun că au fost făcute plăți pentru lucrări care, în realitate, nu au fost executate, în sumă de 169 mii lei. De asemenea, nu au fost găsite 168 de pubele achiziționate de primărie în perioada 2008-2009, cu o valoare a prejudiciului de 17 mii lei. Nu în ultimul rând, la Primăria Mera s-a constatat plata nelegală de salarii și prime de vacanță în sumă de 38 mii lei, din care 18 mii lei reprezintă contribuțiile aferente datorate bugetelor publice, inclusiv impozitul pe venit.
Conducerea primăriei din Mera spune că problemele descoperite de inspectorii Curții de Conturi au fost rezolvate. „La pod am avut un proiect cu o structură de lemn, dar ulterior am primit un sprijin și am înlocuit soluția tehnică inițială cu o structură de fier. Evident că nu au fost executate lucrările prevăzute inițial în proiect din moment ce structura de lemn a fost înlocuită cu cea de metal. Au mai fost probleme la o grădiniță, dar prin hotărâre de Consiliu Local am cerut expertiză și s-a constatat că a trebuit să mai plătim noi firmei de construcții. Referitor la pubelele care nu au fost inițial găsite, acelea au fost aduse în cele din urmă. În total, nu au fost probleme nerezolvate”, a afirmat primarul Ion Sticlaru.
Mită electorală pentru primarii PDL
Inspectorii Curții de Conturi au recuperat peste 137 mii lei de la primăriile care nu au folosit legal banii pe care i-au primit din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. Este vorba despre primăriile Å¢ifești, Movilița și Răcoasa și despre sumele alocate în aprilie 2012 de fostul guvern pedelist condus de Mihai Răzvan Ungureanu prin care fonduri importante au fost alocate unor primării deși acestea nu îndeplineau condițiile legale. În fapt, prin acele fonduri, guvernanții pedeliști încercau să își asigure sprijinul primarilor în viitoarele alegeri locale din vara trecută, singurul criteriu fiind cel al apartenenței politice a primarilor. Cea mai mare parte din fonduri a fost recuperată de la primăria Å¢ifești, 107 mii lei. „În timpul acțiunilor de control, precum și urmare a acțiunii de audit financiar desfășurate la UATC Å¢ifești, a fost recuperată și virată în conturile bugetului de stat suma totală de 137 mii lei”, se arată în raportul Curții de Conturi.