Fostul comisar șef al Comi-sariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), Mirela Bîznă s-a întors la OPC. Ea spune că, în luna noiembrie a anului trecut, atunci când a fost demisă din funcția de conducere, a primit o funcție de execuție. Pentru că în luna decembrie a candidat pentru o funcție de deputat, aceasta a cerut suspendarea din funcție, iar acum a revenit la CJPC pe un post de comisar. „În luna noiembrie când am fost demisă mi s-a dat o funcție de execuție. Deocamdată nu am primit fișa postului”, ne-a declarat Mirela Bîznă. Aceasta a mai ocupat funcția de comisar șef al CJPC anul trecut, perioadă în care a lansat mai multe acuzații la adresa actualului șef al instituției, Dumitru Dilă. Cu toate acestea, întrebată cum va colabora cu noul șef, Mirela Bîznă a răspuns sec: „Bine”. La rândul său, Dumitru Dilă a declarat că „subiectul Mirela Bîznă este un subiect închis pentru mine”.