Împreună am reușit încă o dată! Încă o dată, o campanie a „Monitorului de Vrancea” a demonstrat că vrâncenii sunt oameni cu suflet mare și știu să fie alături de semenii lor aflați în suferință! Violeta Toma, de 23 de ani, din Focșani, suferindă de tumoră pe hipofiză, va pleca la Institutul „Curie” din Paris, Franța, unde va face tratamentul care îi va reda sănătatea! Vă mulțumim!
Violeta Toma pleacă în Franța, unde va face tratamentul de radioterapie care îi va reda sănătatea! Cazul ei, relatat în paginile „Monitorului de Vrancea”, a ajuns la inima cititorilor care nu au întârziat să doneze. Totodată, cu sprijinul reporterilor noștri, Violetei i s-a aprobat cererea depusă la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea și i s-a acordat formularul S2 (E112), care acoperă tot costul tratamentului de care are nevoie, astfel încât să se facă sănătoasă. Mai mult, ca urmare a generozității dumneavoastră, cititorii noștri, în conturile sale s-au strâns peste 4 mii de euro, bani cu care tânăra poate face toate pregătirile premergătoare tratamentului, pe care le va face în perioada 26 ianuarie – 1 februarie, la Institutul „Curie” din Paris, Franța. Apoi, de pe 18 februarie până pe 29 martie va face tratamentul special de radioterapie.
Plângând de emoție, Lorica Toma, mama tinerei, a dorit să transmită mulțumiri tuturor celor care le-au fost alături și nu au rămas indiferenți la necazul care le-a răvășit existența. „Nu am cuvinte să vă mulțumesc! Cu ajutorul dumnea-voastră fetița mea se va putea face sănătoasă și vă vom fi recunoscători pentru totdeauna. Să vă dea Dumnezeu sănătate tuturor, să vă țină copiii și familiile sănătoase și să vă bucurați unii de ceilalți. Vă mulțumesc din tot sufletul meu de mamă!”, a spus Lorica Toma.
Suma strânsă în conturile Violetei este cu atât mai prețioasă cu cât provine de la oameni simpli, cu pensii și salarii mici, pe care nu i-a lăsat inima să nu doneze cât au putut din puținul lor, astfel încât viața tinerei să poată fi salvată. „Mulțumesc colegilor Violetei de la Åcoala postliceală sanitară «”Carol Davila» care au făcut o adevărată campanie de strângere de fonduri și i-au adus, ieri, 2000 de lei. De asemenea, îi mulțumesc fostei mele învățătoare, care după ce a citit în ziar despre cazul fetei mele, a făcut campanie în Jariștea și ne-a donat 1600 lei. De asemenea, le mulțumesc oamenilor din Asociația noastră de locatari și tuturor oamenilor simpli, cunoscuți sau necunoscuți, toți oameni cu suflet, care au avut generozitatea să doneze pentru salvarea Violetei”, a transmis Lorica, mama fetei.
Drama Violetei a început în urmă cu un an, când i s-a depistat o tumoră pe hipofiză (tumoră ventricul III) și a fost de două ori operată pe creier. La a doua operație, medicii au reușit să-i extirpe tumora aproape în întregime, rămânând doar un rest milimetric care nu poate fi altfel îndepărtat, decât prin radioterapia posibilă la Institutul „Curie” din Paris, Franța, și care costă 45 de mii de euro. Este vorba despre un tratament special de radioterapie care nu este posibil în România, ci doar în câteva țări europene.
Familia tinerei trăiește din sala-riul de vânzătoare al mamei, Lorica Toma, de 640 de lei și ajutorul de șomaj de 500 de lei al tatălui și, drept urmare, fără donațiile cititorilor și fără obținerea formularului S2 (E112) viața fetei nu ar fi putut fi salvată. „Am încercat să facem tot posibilul pentru a o sprijini pe doamna Toma în obținerea formularului S2 (E112). În urma intervențiilor reprezentanților mass-media, am discutat cu medicul specialist, care a întocmit referatul medical și am urgentat procedurile pentru obținerea formularului, care era vital pentru salvarea vieții Violetei. Practic, viața acestei fete depindea de obținerea acestui formular și mă bucur că împreună am reușit”, a declarat Mihai Copaci, președintele CAS Vrancea.
Ca urmare a generozității și solidarității pe care le-ați demonstrat, în sufletul Violetei s-au reaprins speranța și încre-derea în oameni. „Vă mulțumesc tuturor!”, a spus, emoționată, tânăra.
Despre cazul dramatic al Violetei Toma puteți reciti accesând: http://www.monitorulvn.ro/articole/tumora-la-hipofiza-diagnosticul-care-i-a-schimbat-via-a-unei-tinere_2_140417.html