Numărul persoanelor private de libertate aflate în Penitenciarul Focșani a crescut anul trecut față de anul 2011, de la 758 la 855. Angajații Penitenciarului Focșani au avut grijă ca deținuții să aibă tot confortul necesar și să beneficieze de toate drepturile legale. Deținuții au primit 8.438 de vizite și 5.497 de pachete. Totodată, în posesia lor au intrat și peste 10 mii de scrisori. Deținuții au vorbit și la telefon, valoarea convorbirilor fiind de 542.475,54 lei. Totodată, ei au avut acces și la camera intimă. 305 dintre ei au petrecut câte două ore în camera intimă, cu partenerele, iar alți opt au beneficiat de câte 48 de ore în camera intimă.
Potrivit informațiilor din raportul de bilanț al Penitenciarului Focșani, cu ocazia controlului specific, efectuat asupra pachetelor aduse de vizitatori, s-au descoperit 2 telefoane mobile, o sticlă cu alcool și 5 plicuri cu medicamente. „Pe parcursul întregului an, au fost executate un număr de 1928 misiuni de escortare, dintre care 728 la organele judiciare, 972 la punctele de lucru și 228 la spitale și policlinici. A fost prezentat în fața organelor judiciare, spitale și policlinici un efectiv total de 8.338 persoane private de libertate, dintre care 7.637 în fața organelor ju-diciare, iar 701 la spitale și policlinici. Din punct de vedere statistic, se observă o creștere cu 5,6% față de cel al anului trecut, a numărului total al persoanelor private de libertate escortate către diferite destinații”, a explicat subcomisar Georgeta Gură, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focșani.
Peste 200 de deținuți sancționați, peste 600 recompensați
Deținuții care au creat probleme au fost sancționați, iar cei care s-au comportat exemplar au fost recompensați. Anul trecut au fost aplicate 224 sancțiuni disciplinare, fiind acordate 693 recompense, dintre care 33 cu permisiunea ieșirii din Penitenciar.
„Serviciul de educație și asistență psihosocială a avut ca obiectiv asigurarea accesului tuturor persoanelor private de libertate aflate în custodie la programe de educație și asistență psihosocială, adaptate nevoilor individuale identificate. Astfel, programele educaționale, de asistență psihosocială, precum și cele de petrecere a timpului liber și hobby au cuprins, în medie, un număr de 780 persoane private de libertate”, a adăugat subcomisar Georgeta Gură.
În anul școlar 2011-2012, au absolvit cursurile de școlarizare 33 persoane private de libertate: 13 în clasele I-IV și 20 în clasele V-VIII. În colaborare cu Fundația „Åcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie Vrancea”, au fost organizate cursuri de formare profesională pentru 70 persoane private de libertate. Deținuții s-au calificat în meseriile de dulgher, tâmplar, parchetar, frizer, operator, cultura plantelor, bucătar, zidar, pietrar, tencuitor, lucrător în tâmplărie sau introducere, validare și prelucrare date.
Nici jumătate dintre deținuți nu au ieșit la muncă
În 2012, deținuții din Penitenciarul Focșani nu s-au omorât cu munca. Reprezentanții instituției au încheiat 23 de contracte de prestări servicii cu persoane juridice și 7 contracte de prestări servicii cu persoane fizice pentru diverse activități necalificate. Dintr-un efectiv mediu de 827 persoane private de libertate, s-au folosit la muncă, în medie, 224 persoane, 27% din efectivul mediu. Veniturile obținute din prestări servicii cu forța de muncă specială pe bază de contract au fost în valoare de 644.146 lei.
Anul trecut au fost înregistrate 14.134 consultații medicale, 3.883 tratamente injectabile și intervenții de mică chirurgie, 887 examene de specialitate, 673 investigații paraclinice, 19 expertize medico-legale și 315 internări, din care 118 în infirmeria unității, 185 în penitenciarele spital și 12 în spitale din rețeaua Ministerului Sănătății. Cheltuielile s-au ridicat la 48.600 lei cu medicamentele, 11.500 lei pentru materiale sanitare și 5.000 lei pentru dezinfectanți.
Principala grijă a fost ca deținuții să aibă asigurate toate drepturile. În cursul anului 2012 valoarea cheltuielilor s-a ridicat la suma de 2.923.433 lei, din care 2.264.382 lei subvenții de la bugetul de stat și 659.051 lei din venituri proprii.