Un buzoian, care locuiește fără forme legale în Vîrteșcoiu, a fost arestat preventiv, după ce timp de o lună a lăsat fără mai multe bunuri cinci gospodari din localitate. Liviu Adrian M., de 24 de ani, a recunoscut faptele și a motivat că a recurs la aceste gesturi pentru a ajunge în Penitenciar, alături de fratele său.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani l-au propus pentru arestare preventivă instanței competente, după ce în urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că Liviu era autorul faptelor de furt. Tânărul este cunoscut ca recidivist, el fiind eliberat în decembrie anul trecut din Penitenciar, unde a stat tot pentru comiterea unor fapte de furt. Timp de o lună, cât a stat în libertate, acesta a „vizitat” mai multe gospodării, de unde a sustras butoaie, scânduri, un televizor, lemne de foc, țevi metalice, făcând un prejudiciu total de 2.650 de lei.
Ieri, Liviu a fost dus la Judecătoria Focșani cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au decis ca acesta să-și petreacă următoarele 29 de zile în arest. Potrivit unor surse oficiale, și în fața judecătorului, Liviu a declarat că a furat pentru a ajunge din nou în Penitenciar, alături de fratele său.