Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

ULTIMA ORĂ: Judecătorul Neacşu, audiat de DNA


   Judecătorul Adrian Toni Neacșu, fostul președinte al Tribunalului Vrancea, actualmente membru în Consiliul Superior al Magistraturii, a dat cu subsemnatul astăzi în fața procurorilor DNA. Potrivit unor surse oficiale, acesta ar fi acuzat de fals intelectual, în legatura cu decontarea mai multor deplasări, la Focșani dar și la alte instanțe din țară. În această dimineață, magistraul vrâncean s-a prezentat la sediul DNA pentru a da declarații.
   Se pare că telefonul magistratului a fost ascultat timp de mai multe luni iar sesizarea a cu privire la fals ar fi venit în urmă cu câteva luni. Marți, magistratul a avut și o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale de Integritate, care îl cercetează în privința unor nereguli, în legătură cu proiectul Jurindex. Reamintim că la sfârșitul săptămânii trecute, birorul judecătorului Neacșu, de la CSM a fost percheziționat de procurorii anticorupție, care au ridicat calculatorul magistratului. Ca un lucru bizar sau nu, ambele anchete au apărut ulterior  solicitării demisiei de onoare a președintei CSM, din partea Secției de Judecători din cadrul CSM, secție din care face și Neacșu. ANI îl cercetează și pe judecătorul Horațiu Dumbravă din cadrul aceleiași secții, magistrații fiind informați în aceeași perioadă despre anchete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?