Executivul va adopta miercuri bugetul pe anul în curs, urmând ca joi să fie trimis în Parlament, a anunțat vicepremierul Daniel Chițoiu, ministru al Finanțelor, la o întâlnire informală cu reprezentanți ai sindicatelor. „Vă prezentăm principiile proiecției bugetare și după aceea vă rugăm să prezentați punctele dumneavoastră de vedere. Vreau să fac precizarea de la început că este o discuție informală. Tot ce vă prezentăm noi acum nu constituie nici cifre, nici date finale, nici decizii adoptate. Săptămâna viitoare, înainte de a prezenta Guvernului proiectul de buget, o să mai avem întâlniri cu dumneavoastră pe varianta prezentată în Guvern și ne dorim ca joi să trimitem bugetul la Parlament. Miercuri adoptăm bugetul (în Guvern n.r.)”, a declarat Daniel Chițoiu, la Palatul Victoria.
La discuție au mai luat parte ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, ministrul pentru IMM-uri, Maria Grapini, precum și ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Din partea sindicatelor, la reuniune au participat Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, Bogdan Hossu, președintele CNS „Cartel Alfa”, precum și Ion Popescu, președintele Confederației Sindicale Naționale „Meridian”.