Polițiștii continuă cercetările în cazul accidentului produs miercuri dimineață pe DN 2 E85, în afara localității Domnești, în care au fost implicate două autoturisme și un autotren. Potrivit oamenilor legii, pe numele șoferului neatent, care a intrat cu mașina într-un autotren și apoi a fost proiectat într-un alt autoturism, a fost întocmit un dosar penal de cercetare. Cel mai probabil, el va trebui să suporte cheltuielile de reparație ale mașinilor implicate în eveniment.
Reamintim că miercuri dimineață, la ora 7.30, în afara localității Domnești s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un autotren, iar o persoană a fost rănită. În urma cercetărilor efectuate la locul accidentului, s-a stabilit că Gheorghiță Dragoș B., de 45 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism Opel pe direcția Adjud – Focșani, pe fondul neatenției în conducere a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ajuns cu mașina pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un autotren. În urma impactului, autoturismul Opel a fost proiectat într-un alt autoturism, marca Honda, care circula tot dinspre Adjud spre Focșani.
În urma accidentului, șoferul neatent a rămas prins între fiarele mașinii, el fiind scos de pompierii de la descarcerare. „La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 07.40, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112, anunța că pe DN 2 E85, în apropierea municipiului Adjud, s-a produs un accident rutier. Imediat la fața locului s-a deplasat modulul SMURD, format dintr-o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Adjud. S-a acționat pentru descarcerarea lui Gheorghe B., de 45 de ani, rămas încarcerat în autoturism. Acesta prezenta traumatism cranian, traumatism toracic și contuzie abdominală, fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la Spitalul municipal Adjud”, a explicat plutonier major Florin Olaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea. Traficul rutier a fost blocat timp de jumătate de oră.