Managerii celor cinci unități sanitare cu paturi din județ dau asigurări că sunt pregătiți cu absolut orice pentru perioada următoare, Vrancea fiind zilele acestea sub atenționare Cod Galben de ninsori. Managerul celei mai mari unități medicale din județ, Constantin Mîndrilă, ne-a declarat că în cazul în care în Vrancea vor fi căderi masive de zăpadă, Spitalul Județean nu va întâmpina probleme. „Suntem pregătiți pentru absolut orice. Avem paturi libere, hrană, iar cu medicamentele stăm bine. Nu sunt probleme în ceea ce privește agentul termic, care este furnizat în permanență. Avem paturi libere pentru dializați, în cazul în care vor fi drumurile blocate. Suntem aprovizionați și pregătiți pentru iarnă”, ne-a declarat managerul Constantin Mîndrilă.
Åi conducerea Spitalului Municipal din Adjud ne-a precizat că unitatea este pregătită și aprovizionată pentru perioada de vreme rea anunțată. „Avem de toate. Åi medicamente și paturi libere și agent termic, în caz de orice intemperie a naturii. Avem și 12 paturi libere special pentru persoanele dializate”, dă asigurări medicul Gheorghe Bercea, managerul Spitalului din Adjud. La fel de pregătiți pentru iarnă susțin că sunt și managerii spitalelor din Panciu, Vidra și Dumbrăveni. „În cazul în care vor fi ninsori abundente, iar drumurile se vor bloca, unitatea noastră dispune de alimente și medicamente pentru pacienți. Avem și combustibil pentru încălzire. Suntem în grafic”, susține Mirela Cotea, managerul Spitalului Vidra.
Pe perioada căderilor masive de zăpadă, persoanele dializate vor fi cazate la Spitalul Județean de Urgență Focșani, Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni sau Spitalul din Adjud. În luna noiembrie a anului trecut a fost încheiat un protocol de colaborare interinstituțional, în ceea ce privește cazarea pacienților dializați. Potrivit acestui protocol, în perioada căderilor masive de zăpadă, 12 persoane vor fi cazate la Spitalul Dumbrăveni, opt la Spitalul Adjud, iar restul vor sta la Spitalul Județean de Urgență din Focșani. Cei care nu vor dori să fie cazați în una dintre unitățile sanitare menționate mai sus, trebuie să semneze pe proprie răspundere că refuză ajutorul acordat de autorități.