Chiar dacă s-au mai înmulțit față de săptămâna trecută, numărul locurilor de muncă vacante date publicității de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea, 59, este extrem de redus față de numărul de ordinul miilor al șomerilor din județul nostru. Ca de obicei, cele mai multe oferte de muncă sunt în domeniul confecțiilor, lista cuprinzând 19 posturi disponibile pentru cei calificați ca operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje și 27 pentru muncitori necalificați în domeniul confecțiilor. În rest, se mai pot angaja șomerii de meserie agent asigurare, supraveghetor jocuri (cazino), casier, sudor, operator la prepararea băuturilor alcoolice și răcoritoare, ambalator manual, consilier economic, șef serviciu și consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în comerț și marketing.
Nici oferta de muncă a angajatorilor țărilor din Comunitatea Economică Europeană nu este prea generoasă. În afară de Danemarca, unde se pot angaja 35 de culegători de căpșuni și un manager producție/fabrică, vrâncenii specializați și calificați mai pot opta pentru angajarea ca operator CNC, mecanic auto sau inginer căi ferate (în Norvegia), consultant monitorizare (în Polonia) sau medic stomatolog sau tâmplar (în Slovacia).
Informații suplimentare privind încheierea contractelor de muncă pe locurile vacante amintite se pot obține de la consilierul EURES Mircea Nedelcu, din cadrul AJOFM Vrancea, la telefon 0237.230.186 sau de la inspectorul Melania Bălescu, de la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă, la telefon 0237.617.964.
Aceste oferte de muncă sunt valabile până pe 24 ianuarie.