Iranul va trimite o maimuță în spațiu, la începutul lunii februarie, cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a revoluției islamice din 1979, a declarat Hamid Fazeli, directorul Organizației spațiale iraniene. „Maimuțele se află în prezent în carantină și una dintre ele va fi trimisă în spațiu în timpul decadei Fajr”, care marchează, între 31 ianuarie și 10 februarie, victoria revoluției islamice din Iran, a declarat Hamid Fazeli. Aceasta va fi prima etapă dintr-un program spațial care vizează trimiterea în spațiu a unui astronaut, într-un interval de cinci până la opt ani.
Iranul a lansat deja trei sateliți în 2009, dar și o capsulă în care se aflau un șobolan, broaște țestoase și insecte, în februarie 2010. O tentativă precedentă a autorităților iraniene de a trimite în spațiu o maimuță a eșuat în 2011. Eșecul a fost recunoscut de Teheran printr-un comunicat oficial, care nu a precizat însă cauzele accidentului.
În timpul acelui experiment, maimuța trebuia trimisă la o altitudine de 120 de kilometri, printr-un zbor balistic suborbital de circa 20 de minute, la bordul unei capsule de 285 de kilograme, lansată de o rachetă Kavoshgar-5.