Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Cinci designeri români, la Săptămâna Modei de la Berlin


   Designerii români Andra Clițan, Adelina Ivan, Stephan Pelger, Irina Schrotter și Lucian Broscățean vor reprezenta România la ediția din acest an a Berlin Fashion Week, care se va desfășura până duminică. Andra Clițan, Adelina Ivan, Stephan Pelger, Irina Schrotter și Lucian Broscățean își vor expune colecțiile în cadrul proiectului „Romanian Designers” de la Berlin Fashion Week. Aceasta este cea de-a cincea participare a României la festivalul de modă de la Berlin.
   Designerul Andra Clițan este la prima prezență la Festivalul de Modă de la Berlin, colecția pe care o va expune publicului berlinez fiind „Sola Scriptura”. Absolventă a Åžcolii Superioare de Arte Decorative de la Strasbourg și a Colegiului Central de Artă și Design St. Martin din Londra, Andra Clițan propune o colecție cu influențe culturale, o combinație de elemente care aparțin costumului tradiționale românesc și designului vestimentar modern, prin care obține o interpretare inedită a riturilor de înmormântare și a simbolismului acestora.
   Pentru a doua oară consecutiv la Berlin Fashion Week, după ce în urmă cu un an a fost prezentă în cadrul târgului evenimentului, Adelina Ivan prezintă colecția „Trust Yourself”, care cuprinde creații „minimaliste, arhitecturale, cu un design frapant”.
   Cel de-al treilea designer care va completa prezentarea de grup a românilor la Berlin Fashion Week este Stephan Pelger. Român cu părinți de origine germană, Pelger este prezent pentru a cincea oară la Berlin Fashion Week, dar pentru prima dată într-o prezentare de grup. Stephan Pelger este unul dintre cele mai cunoscute nume în domeniu în afara României.
   Irina Schrotter, al cărei nume este legat de începuturile designului vestimentar românesc și de primele festivaluri de modă din România, continuă și în acest an colaborarea cu mai tânărul designer clujean Lucian Broscățean și revine alături de acesta la Berlin Fashion Week, unde vor prezenta colecția „Immersed Self”, inspirată din personajele Elisabeth Vogler și Alma din filmul „Persona” al lui Ingmar Bergman. Prezentarea colecției Irinei Schrotter – Lucian Broscățean va avea loc vineri, la Poarta Brandenburg din Berlin.
   Proiectul „Romanian Designers” este dedicat designerilor români din domenii precum designul vestimentar, designul de interior, grafică și design web. Scopul proiectului este acela de a promova designeri români la nivel național și internațional, de a face vizibile proiectele și rezultatele acestora atât la nivelul comunității românești, cât și în afara țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?