Pe calea ferată nu sunt linii închise, dar circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă
București, 10 ianuarie 2013
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că, din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate la nivelul solului, în cursul dimineții, circulația feroviară se desfășoară cu restricție de viteză pe patru intervale de stații aflate pe raza Regionalei CF Galați, trenurile de călători care se află în grafic urmând să ajungă la destinație cu întârzieri, în medie, cuprinse între 20-50 de minute.
Circulația trenurilor se desfășoară cu restricții de viteză între stațiile Adjud și Ghimeș (50 km/h), Adjud și Buzău (50 km/h), Buzău și Făurei (30 km/h) și Mărășești – Tecuci – Liești (50 km/h).
Pe calea ferată, la nivel național, nu sunt linii închise, dar circulația feroviară se desfășoară în condiții de iarnă.
Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la stațiile și agențiile CFR din București și din țară, la telefon 021/9521.
Åef birou,
Oana Brânzan