Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează, este sărbătorit cu mare dăruire și apropiere de Dumnezeu de comunitatea din satul Prahuda, comuna Paltin. Aici dăinuie o tradiție deosebit de frumoasă, care are menirea de a apropia oamenii de Dumnezeu, dar și de semenii lor. Confecționarea crucilor imense de gheață, care tronează mărețe în ziua de Bobotează în curtea bisericii, este o tradiție păstrată cu sfințenie de oamenii de pe aceste meleaguri și implică mult suflet.
Nu mai găsești în altă parte în Vrancea cruci de gheață ca la Prahuda. Sunt nouă cruci, trei mai mari, pentru fiecare sat în parte (Prahuda, Ghebari și Vâlcani) și câte două cruci mai mici pentru fiecare sat. Realizarea crucilor de gheață este un adevărat ritual al locului, în care se implică câteva zeci de bărbați, de la cei mai tineri, până la cei mai cărunți. Aceștia merg dis de dimineață, în ajunul Bobotezei, la locul pregătit încă din toamnă, un „crac” al pârâului Tojanului, unde, înarmați cu drujbe, scânduri și pari groși din lemn, folosiți pe post de scripeți, taie gheața și o urcă pe sănii din lemn, trase de cai vânjoși. Nu este ușor să scoți din apă un bloc de gheață intact, de câțiva metri pătrați, așa că pentru această operațiune se aruncă într-un efort comun mai mulți truditori, sub deviza „unde-s mulți puterea crește”. Bucățile mari de gheață, groase de 20 de centimetri, sunt urcate apoi, cu ajutorul unor scânduri, pe săniile trase de cai împodobiți cu ciucuri roșii, în contrast cu întinderea albă de nea. Oamenii sunt binedispuși și își mai trag sufletul, pe copcă, cu câte o snoavă sau un gât de țuică.
Blocurile de gheață sunt aduse apoi în curtea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din centrul satului Prahuda. Cu mâinile goale, bărbații ridică în picioare gheața, care, încet-încet începe să capete o formă. Mai întâi este fixată în loc, apoi este trasat desenul viitoarei cruci și, în cele din urmă, intră în acțiune drujba, care modelează gheața într-o cruce de toată frumusețea. Åži așa iau naștere cele nouă cruci, care sunt șlefuite și apoi încununate cu câte un tricolor. Localnicii au realizat și o masă de slujire, dar și două sfeșnice, toate din gheață, de te miri ce poate ieși din mâna omului iscusit. „Din moși strămoși se fac cruci de gheață de Bobotează la noi, în fiecare an am participat. Este muncă, dar suntem mulți și ne ajutăm, ne-am perfecționat de la an la an. Åži pe vremea bunicilor se făceau, nu aveau drujbe, crucile le ciopleau în gheață. Înainte, când nu era gheață, bătrânii făceau cruci din cetină. Anul acesta am avut noroc că a fost gheață”, ne-a spus Nelu Roman, unul dintre „truditorii” fruntași la crucile de gheață.
Preotul paroh Petrică Lădaru ne-a mărturisit că înainte se realiza o singură cruce de gheață și doar vreo doi-trei oameni se implicau, după care, fiind mai mult bătrânii cei care păstrau datina, o perioadă nu s-a mai făcut nimic. Pentru a nu pieri această tradiție, au fost mobilizați tinerii și acum 30-40 de bărbați în toată firea lasă în ajunul Bobotezei orice treabă ar avea prin gospodărie și vin să confecționeze crucile. Se spune că fiecare cruce are menirea de a apăra satul de incendiu în anul respectiv.
„Agheasma mare este o apă curățitoare, sfințitoare și tămăduitoare de toată boala”
În dimineața zilei de 6 ianuarie, toată suflarea din sat se adună la Biserică, pentru a asculta sfânta slujbă, pentru a lua agheasma mare și, nu în ultimul rând, pentru a admira crucile de gheață, cu care se mândresc toți.
În acest an, slujba de sfințire a apei a avut o frumusețe aparte. Curtea plină de oameni, risipiți parcă printre cele nouă cruci, a fost acoperită de o ninsoare ca în basme. Åži anul acesta a fost păstrată tradiția focurilor de armă care au fost trase în timpul slujbei, undeva pe un deal, în afara localității. Apa, aflată într-o cadă din lemn împodobită cu cetină, a fost sfințită, părintele făcând semnul sfintei cruci cu busuiocul și crucea.
Oamenii au primit apoi binecuvântarea preotului și, în liniște, au mers să ia anaforă și să își umple vasele cu agheasma mare.
În predica sa, preotul paroh Petrică Lădaru a explicat oamenilor care este diferența dintre agheasma mare și agheasma mică și care sunt foloasele acestora. „Slujba aghesmei celei mari are o deosebită importanță în viața creștinului, fiind deosebită de agheasma cea mică, pe care o facem acasă sau la biserică. Slujba aghesmei celei mari este mai bogată în rugăciuni. Din ea vom gusta timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, și după aceea o vom pune la loc de cinste, în vase curate, dacă se poate la icoană. Doar în această perioadă agheasma cea mare poate fi folosită de credincioși pentru a stropi casele, gospodăriile, livezile, animalele, prin care vom primi binecuvântare. Peste această apă s-a pogorât Sfântul Duh, de aceea este o apă curățitoare, sfințitoare, tămăduitoare de toată boala și toată neputința și de aceea, peste aceste opt zile, această agheasmă nu poate fi folosită decât la recomandarea preotului duhovnic”, a spus, în predica sa, preotul paroh Petrică Lădaru. Credincioșii păstrează agheasma în vase curate, iar aceasta nu se alterează, având darul miraculos de a rămâne proaspătă tot timpul, dar și de a se înmulți. Agheasma cea mare se face doar în ajunul Bobotezei și în ziua de Bobotează, când Mântuitorul s-a botezat în râul Iordan.
Timp de opt zile se gustă agheasma în fiecare dimineață
În sfințirea apelor Iordanului avem începutul tainei Botezului, prin apă și prin Duhul Sfânt, în numele Sfintei Treimi. Botezul are însemnătatea creștinească a spălării păcatului strămoșesc, pe care o realizează însăși taina botezului din Biserica Ortodoxă.
Prin slujba de Bobotează se sfințesc și apele, iar credincioșii participă cu credința puternică că odată cu sfințirea apelor se sfințesc și sufletele. Când au diverse necazuri, credincioșii găsesc mângâiere în a gusta din această apă sfințită sau de a o stropi prin casă. După slujba de sfințire a apei, transformată în agheasmă, odată ajunși acasă, oamenii sfințesc cu această apă gospodăria, grădina și interiorul casei, pentru rod bogat și sănătate. „Am luat agheasma pentru mântuirea sufletului, pentru iertarea păcatelor, pentru binele casei. Timp de opt zile luăm în fiecare dimineață agheasmă și anaforă, pentru sănătate”, ne-a spus Paraschiva Vălisăreanu, din Prahuda. „Agheasma o ținem la loc curat. Nu o luăm tot anul ci doar perioada asta. Folosește pentru sănătate, pentru iertarea păcatelor, pentru ajutor în gospodărie”, a spus și Toader Vălisăreanu, la ieșirea din curtea bisericii.
Am plecat de la Prahuda lăsând în urmă un peisaj de poveste, acoperit de o mantie albă și pufoasă, peste care se cerneau încontinuu fulgi albi și mari de nea.
Boboteaza, momentul când Mântuitorul a fost prezentat ca fiu al lui Dumnezeu
Botezul Mântuitorului în râul Iordan, de către Sfântul Ioan Botezătorul, poartă și denumirea de „Epifania” sau „Teofania”, care înseamnă „Arătarea Sfintei Treimi”. Atunci când Ioan a acceptat să-L boteze pe Mântuitorul, Hristos S-a descoperit lumii ca Fiu al lui Dumnezeu: cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt S-a coborât în chip de porumbel peste El, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens, că Hristos „n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”. Botezul lui Hristos este și o revelare a tainei Sfintei Treimi. Acum Tatăl Îl descoperă pe Hristos drept Fiu, după ce Sfântul Duh S-a coborat peste El în Iordan.
Hristos merge singur la Ioan Botezătorul. În răspunsul acestuia: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?” (Matei 3, 14), se descoperă smerenia, dar și uimirea proorocului. Avea să-L boteze pe Cel Căruia nu se socotea vrednic să-I dezlege cureaua încălțămintelor (Marcu 1, 7). Când Hristos rostește cuvintele: „Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15), Ioan ridică mâna și botează pe Cel ce a zidit lumea, rostind cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”. „Hristos nu avea nevoie de botez pentru a fi curățat de păcate, pentru că era mai curat ca razele soarelui. El a fost botezat pentru că trebuia să fie prezentat lumii, să se facă dovada că timpurile mesia-nice s-au împlinit. Mântuitorului i-a fost descoperită identitatea de fiu al lui Dumnezeu, în Iordan, prin gura lui Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat”, ne-a spus părintele protopop Nicolae Cobzaru, de la Protoieria Focșani 1.
Iisus Hristos a fost botezat la vârsta de 30 de ani, considerată de poporul evreu vârsta maturității, când persoanele care luau cuvântul în public deveneau credibile. Odată cu botezul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul își încheie activitatea publică și începe activitatea lui Iisus Hristos.
