Peste 14 mii de obiecte pirotehnice au găsit politiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul IPJ Vrancea, în locuința unui bărbat din comuna Gugești. Oamenii legii aveau informații cu privire la faptul că Dumitru D., în varstă de 39 de ani, deține ilegal petarde, pocnitori și artificii, motiv pentru care au efectuat o percheziție la domiciliul acestuia. Polițiștii au găsit în casa bărbatului, 14.056 articole pirotehnice, dintre care 13.512 petarde și pocnitori clasa a II-a și 544 artificii clasa a II-a.
„Polițiștii au stabilit că articolele pirotehnice erau deținute ilegal, în scopul comercializării. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale”, a transmis inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvÈnt al IPJ Vrancea.
Având în vedere că în această perioadă sunt comercializate articole pirotehnice, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea aduc în atenția persoanelor care dețin și comercializează astfel de articole, cât și vrÈncenilor care intenționează să le achiziționeze următoarele:
Conform Legii126/1995, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole numai după obținerea autorizației de a le deține și comercializa din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă și a Inspectoratului de Poliție Județean și după obținerea acordului unității Inspectoratului pentru Situatii de Urgență, în a cărui raza de competență funcționează.
Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații:
a) între orele 24:00 și 6:00, cu excepția perioadelor autorizate, precum și a evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
b) la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
Persoanele care nu respectă regimul produselor pirotehnice riscă sancțiuni penale, conform art. 37 din Legea 126/1995, astfel:
– orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.
– comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.