Încheierea vechiului an și întâmpinarea noului an este un moment cu o simbolistică aparte, marcată și de vrânceni, în special de cei din Vrancea arhaică, prin numeroase datini și obiceiuri populare păstrate din străbuni. Vrancea este o zonă etnofolclorică în care se mai păstrează încă tradiții ancestrale, pline de culoare. Cel mai cunoscut obicei de Anul Nou este plugușorul sau plugul, în varianta mai complexă. Dansul cu măști de la Nereju și Păunești, capra, ursul sunt alte expresii ale bucuriei vrâncenilor la pășirea în noul an. Pe 1 ianuarie, cete de copii merg cu sorcova și semănatul în casele gospodarilor, pentru a prevesti un an îmbelșugat.
În multe zone din județ, în special la munte, în Ajunul Anului Nou, copiii merg cu plugușorul, îmbrăcați în costume tradiționale. Obiceiul se mai păstrează pe la Nistorești, Nereju, Păulești, Năruja, Spulber, Paltin, Vintileasca. „Din cele mai străvechi timpuri, românii au întâmpinat cu mare bucurie sărbătorile de iarnă, pornind de la Nașterea Pruncului Sfânt, învăluită în cântări de o frumusețe rară. Colindele sunt purtate din generație în generație, pe ulițele satului, la casele gospodarilor, de cete de colindători, care aduc laudă și mulțumire Celui de Sus și gazdelor”, ne-a spus Maria Murgoci, directorul Ansamblului Folcloric „Å¢ara Vrancei”, un viu păstrător al datinilor vrâncenești.
Plugul și Plugușorul
Plugușorul este specific Anului Nou. Obicei agrar, cu adânci rădăcini în spiritualitatea românească, plugușorul este o frumoasă colindă, cu bogate semnificații: despre munca depusă pentru obținerea pâinii, dorința de a obține roade bogate în noul an. Plugul, ornat cu hârtie colorată, panglici, șervete, flori, pe care se punea, eventual, și un brad, era o prezență nelipsită. Acum este mai mult un simbol.
Plugușorul se recită din casă-n casă în Ajunul Anului Nou, seara sau până în dimineața Anului Nou. Plugușorul este intonat de copii, iar Plugul de adulți. În unele zone s-a păstrat obiceiul de a se ura și în cete mai mari, care își aleg un vătaf. Recitarea textului este însoțită de sunetul clopoțeilor, al buhaiului și de pocnetul bicelor. Cete de 5-10 colindători (copii și adulți) încep să viziteze casele și să ureze. Unii poartă cu ei și un buhai, un instrument specific făcut dintr-o putinică de lemn cu fundul din piele de oaie, prin care se trage o șuviță de păr de cal. Trasă printre degete, aceasta din urmă produce un sunet dogit, similar mugetului de bou. Din când în când, vătaful, cel care conduce grupul, se oprește și își îndeamnă prietenii „Mânați măi și sunați din zurgălăi!”. Drept răsplată, colindătorilor li se dau colaci, fructe, bani sau cârnați.
Elementul care separă Plugușorul de Plugul Flăcăilor este însuși plugul. Pus pe roți și împodobit cu brazi decorați cu panglici co-lorate, ciucuri, covrigi și mere roșii, având în vârf un ștergar brodat, acesta conferă ritualului un statut special. El este tras de două până la patru perechi de boi sau de cai. Odată intrați în curțile gospodarilor, vătaful, adică șeful cetei, începe să recite Plugușorul, acompaniat de sunetele buhaiului. La final, flăcăii trag brazda cu plugul în mijlocul curții, în semn de belșug. Acest obicei își are rădăcinile în străvechea credin-ță dacică a perpetuării vieții, a noului început.”Plugul tras de patru boi este cel care, odată cu începutul anului nou trage în ograda gospodarilor cea dintâi brazdă adâncă și seamănă grâul. Exprimă do-rința de a dobândi în anul viitor rod și mai bogat. Gazdele îi răsplătesc pe co-lindători cu colacul nostru tradițional alb, precum fața Domnului. Plugul este însoțit de buhai, bici, clinchetul zurgălăilor, care dau un co-lorit specific. Simbolurile, precum bobul grâului, pâinea sunt legate de credință și tradiție, care s-a perpetuat de la bunici și străbunici”, ne-a spus Maria Murgoci, directorul Ansamblului Folcloric „Å¢ara Vrancei”.
„Aho, aho, copii și frați
Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Åži cuvântul mi-ascultați:
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Åži-a încălecat
Pe-un cal învățat,
Cu numele de Graur,
Cu seaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât vița de groasă.”
Plugușorul cunoaște în ziua de astăzi și versiuni moderne, cu versuri adaptate vremurilor noastre.
Sorcova și Semănatul
Alte obiceiuri sunt Sorcova și Semănatul, legate de înnoirea anului, obiceiuri străvechi, care atrag norocul sau binecuvântarea asupra oamenilor și gospodăriilor, pentru tot anul care urmează.
În vechime se colinda cu o mlădiță înmugurită de măr. Ea se punea în apă în noaptea Sfîntului Andrei și până în ziua de Sfântul Vasile era înflorită. Așa ne explicăm și de ce în colindele românești se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruț, mărgăritar. Astăzi, sorcova este confecționată dintr-un băț, în jurul căruia se împletesc flori de hârtie colorată. Numele de „sorcovă” vine de la cuvântul bulgar „surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore.
Cu sorcova se bătea de mai multe ori umărul unei anumite persoane, jucând rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite sănătate, tinerețe și fertilitate celui vizat. Ziua când copiii merg cu sorcova este dimineața de Anul Nou.
„Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Peste vară, primăvară,
Ca un păr, ca un măr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!”
În dimineața Anului Nou, ca o continuare a Plugușorului, copiii umblă și cu semănatul. Ei aruncă boabe de grâu, porumb sau orez prin case și peste oameni și intonează:
„Să trăiți/ Să-nfloriți/ ca merii, / ca perii, / În mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / De toate-ndestulată!”.
Capra, ursul, măștile
În Vrancea mai există și alte obiceiuri, precum dansul cu măști, umbla-tul cu ursul și capra. „Toate acestea sunt simboluri ancestrale, obiecte de veselie, prin care se alungă duhurile rele de pe ulițele satului și din gospodăriile oamenilor. Astfel, românii își exprimă bucuria la trecerea în noul an”, a mai spus Maria Murgoci.
Carnavalul și dansul cu măști sunt un obicei inedit de Sfântul Vasile, de la Păunești, iar Nereju dansul cu măști se joacă și de Anul Nou, cu scopul de a alunga duhurile rele la intrarea în noul an. „Toate aceste datini și obiceiuri de iarnă sunt unice la nivelul tuturor zonelor țării, fapt ce demonstrează unitatea poporului român și filonul tradițional comun. Mici particularități diferențiază aceste obiceiuri, însă toate sunt reunite sub aceleași simboluri comune”, ne-a spus și Eugen Stoianof, de la Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Artelor și Meseriilor Vrancea.
Toate aceste obiceiuri conferă frumusețea inconfundabilă a sărbătorilor românești.
