Secția de tenis de câmp a clubului CSM 2007 Focșani își desfășoară activitatea pe terenurile de tenis din Parcul „Nicolae Bălcescu” din Focșani. Potrivit Protocolului din 24.05.2007, încheiat cu Primăria municipiului Focșani, Clubul Sportiv Municipal a preluat atunci spre administrare trei terenuri de tenis, unul pentru mini-tenis și un vestiar, cu suprafață totală de 2860 metri pătrați. Dintre toate aceste suprafețe în prezent doar două sunt funcționale pentru tenis, celorlalte schimbându-li-se destinația, parțial sau total.
Din luna august 2009 au început demersurile pentru construirea unei săli/teren acoperit de tenis, demers reînnoit apoi în fiecare an. Propunerea urmează să fie inclusă în strategia CSM 2007 Focșani pentru următorii patru ani. În acest an, clubul finanțat de Primăria și Consiliul Local Focșani a primit ca donație instalațiile pentru nocturnă, amplasate pe cele două terenuri de tenis. În acest moment, secția de tenis de câmp are următoarea componență: Cristian Florea – președinte, Ovidiu Galat – vicepreședinte, Dan Lupu – secretar și administrator activitate secție.
Tenisul pentru copii este promovat și susținut de către PFA Dan Lupu care desfășoară o activitate complementară activității secției de tenis. Copiii sunt împărțiți în două grupe una de începători (nelegitimați) și una de avansați care sunt legitimați la CSM 2007 Focșani. Aceștia din urmă au acces gratuit pe terenurile de tenis ale clubului și au anumite facilități privind materialele sportive și participarea la concursuri și cantonamente, în funcție de bugetul disponibil al clubului. Copiii din prima grupă pot promova în urma rezultatelor obținute la concursurile „de casă”. În anul 2013, secția de tenis intenționează să organizeze trei competiții pentru care s-a solicitat obținerea de licență, de la Federația Română de Tenis de câmp.