Ediția: Joi 23 ianuarie 2025 Nr. 6799
Ediția: Joi 23 ianuarie 2025 Nr. 6799

Hoţul care a lovit un poliţist cu bâta, trimis în judecată


   Ion Voicu, bărbatul din Obrejița acuzat că a sustras cablu telefonic de-a lungul drumului comunal Sihlea – Căiata, apoi l-a lovit pe polițistul care l-a prins la furat, a fost trimis în judecată de procurori. Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, incidentul s-a petrecut în noaptea de 25 spre 26 noiembrie. 
   Atunci, polițiștii de la Postul de Poliție din comuna Sihlea au fost anunțați că în zona satului Căiata, pe drumul comunal 186, a fost semnalată o cădere de semnal, lucru care indică o posibilă faptă de furt de cablu telefonic. Oamenii legii au plecat imediat în misiune, iar la o distanță de câteva sute de metri de locul în care se furase cablul, polițiștii au observat un bărbat. Suspectul a fugit când i-a văzut pe polițiști, abandonând pe câmp bicicleta pe care se afla.
   Persoana respectivă a fost urmărită de polițiști, care au somat-o să se oprească, în acest sens fiind trase și trei focuri de avertisment în plan vertical. Învinuitul nu s-a oprit, dar a fost prins din urmă de polițiști. Când agentul principal Cătălin Vatră a vrut să-l încătușeze, bărbatul l-a lovit cu o bâtă în cap.
Imediat după comiterea acestor fapte, Ion Voicu a fost reți-nut și ulterior a  fost arestat preventiv. În sarcina sa au mai fost puse alte două fapte. Potrivit rechizitoriului, în nopțile de 26 spre 27 octombrie și 10 spre 11 noiembrie, acesta ar mai fi sustras cablu telefonic din rețeaua aeriană aflată de-a lungul drumului comunal Sihlea-Căiata. Polițistul pe care Ion Voicu l-a lovit a avut nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru a se reface. Potrivit anchetatorilor, învinuitul a fost angajat al societății de telefonie de la care a furat. Voicu a fost trimis în judecată sub acuzația de tâlhărie, ultraj și furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?