Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bellu a analizat anul 2012 al gimnasticii din România


   Revenit la conducerea lotului olimpic feminin al României, reputatul tehnician Octavian Bellu a încheiat un nou ciclu olimpic, cel de la Londra, cu rezultate pe măsura valorii sale, recunoscute pe plan mondial: trei medalii, câte una din fiecare metal. El se gândește însă deja foarte serios la viitoarele Jocuri Olimpice de vară, fiind convins că următorul ciclu olimpic se anunță complicat și este nevoie de o altă abordare pentru a rămâne în elita mondială.
   Bellu a declarat că 2012 a fost un an bun, cu patru medalii de aur la Europene și cu trei clasări pe podium la Olimpiadă. „Am scos-o la capăt ținând cont de conjunctură, de si-tuația în care a trebuit să apelăm la două gimnaste ce sunt deja recordmene în privința vârstei de participare la cea mai importantă întrecere a lumii. Asta pentru că după Nadia noi nu am avut fete de 22, 23 sau 24 ani la Jocurile Olimpice, și nici măcar la Europene. Așa că ne-am scos onorabil după ce am sufe-rit o perioadă lungă de timp, cu recuperările legate de starea de sănătate a Sandrei Izbașa. Chiar și Cătălina Ponor, deși aici nu era vorba de recuperare, dar după patru ani de pauză totală a făcut o figură extraordinară la Londra, revenindu-și foarte repede. Am avut și necazuri la Olimpiadă, cu Larisa Iordache, care a avut probleme la picior și nu a putut evolua la potențialul ei maxim”, a spus Bellu, care preferă să vorbească mai puțin despre 2012 și mai degrabă să se gândească la viitorul gimnasticii românești.
   Antrenorul coordonator este de acord că „veteranele” vor răspunde de acum încolo altor priorități, în timp ce despre mezinele lotului nu știe nici câte sunt exact și nici ce potențial au. „Cu cele mici trebuie să parcurgem 2013, an în care au loc numai competiții individuale, pentru a închega o echipă în vederea Mondialelor din 2014, cu perspectiva de omogenizare în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016. Sunt mai mulți factori care trebuie să facă o asemenea analiză: Federația Română, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, care trebuie să stabilească o strategie pe termen scurt, mediu și lung. Poate, spre surprinderea unora, proiectele pe termen lung înseamnă 2024, pentru că Rio este un proiect pe termen scurt”, a completat Octavian Bellu.
    După ce a avertizat că în gimnastica românească mai tot timpul s-a lucrat pompieristic, sub o presiune extraordinară a timpului, re-putatul tehnician susține că de data aceasta nu vede viitorul tot cu „cârpeli” și cu soluții de provizorat. „Măsurile sunt arhicunoscute, fiind legate de stimularea antrenorilor, de revenirea la un sistem în care școala să fie principalul factor în promovarea unor sportivi care fac performanță. Dar acolo, în locul unde descopereai talentele, acum cu una-două ore de educație fizică, nefăcute sau făcute superficial, nu mai ai cum să descoperi astfel de talente. Nici profesorii, la ce salarii au, nu mai au interesul să facă performanță, pentru că se pune o problemă foarte pragmatică, aceea a existenței înainte de a se gândi la performanță”, a conchis Bellu.

Damian, Răuță și Năstase, cele mai bune la Focșani

    Clubul Sportiv Åžcolar de Gimnastică din Focșani a stabilit ierarhia celor mai bune sportive care au obținute rezultate remarcabile în competițiile interne și internaționale în decursul acestui an. Antrenorii și colaboratorii din cadrul clubului au ales-o pe sportiva Diana Damian drept cea mai bună gimnastă a clubului. Sportiva pregătită de profesorii Nicoleta Răducan și Florin Roșioru a obținut cele mai bune rezultate în 2012. Pe locul doi se află Maria Răuță, gimnastă pregătită de Carmen Smeu și Adriana Lescovar, iar locul trei în ierarhia celor mai bune gimnaste ale Vrancei este ocupat de Denisa Năstase, gimnastă antrenată de Nicoleta Răducan și Florin Roșioru.
Zilele trecute, nouă gimnaste de la Clubul Sportiv Åžcolar din Focșani au efectuat un stagiu de pregătire în stațiunea Lepșa, cantonament asigurat de Inspectoratul Åžcolar Vrancea. Alături de micuțele gimnaste s-a aflat directorul clubului, Adriana Lescovar. „Au fost câteva zile de antrenamente, dar și de bucurie pentru fetițe, care s-au bucurat din plin de stratul gros de zăpadă”, a spus Adriana Lescovar. În luna ianuarie a anului viitor, pentru gimnaste va urma un nou cantonament, la Azuga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?