Premierul Victor Ponta a declarat, marți seară, că din viitorul Cabinet al USL vor face parte 24 de miniștri și trei vicepremieri, în structura guvernamentală figurând șase miniștri delegați. Ponta a spus că dorește ca joi să aibă loc, după amiaza și seara, audierea propunerilor de miniștri în comisii, iar vineri să fie învestit Guvernul, jurământul de la Cotroceni urmând să fie depus vineri seară.
Premierul a declarat, marți, că va prezenta lista viitorului Cabinet și președintelui Traian Băsescu, înainte să vină cu aceasta la votul din Parlament, menționând că bănuiește că șeful statului va afla deja miercuri prin intermediul presei componența Guvernului.
Structura viitorului Cabinet și nominalizările pe portofolii negociate până acum, conform unor surse din USL, arată astfel:
Premier – Victor Ponta
Vicepremieri:
Gabriel Oprea – fără portofoliu (coordonează Apărarea și Internele)
Liviu Dragnea – portofoliul Administrației și Dezvoltării Regionale
Daniel Chițoiu – portofoliul Finanțelor
Alianța de Centru-Stânga (PSD și UNPR) va avea 11 ministere:
Buget – Liviu Voinea
Apărare – Mircea Dușa
Externe – Titus Corlățean
Energie – Constantin Niță (anterior fusese vehiculat numele lui Iulian Iancu)
Comunicații – Dan Nica
Administrație și Dezvoltare Regională – Liviu Dragnea
Fonduri Europene – Eugen Teodorovici
Educație – Ecaterina Andronescu
Mediu – Rovana Plumb
Ministru coordonator pentru proiecte de infrastructură (în SGG) – Dan Åova
Ministerul Tineretului și Sportului – Alin Petrache / Nicolae Bănicioiu
Alianța de Centru-Dreapta (PNL și PC) va avea 11 ministere:
Finanțe – Daniel Chițoiu
Sănătate – Eugen Nicolăescu
Cultură – Daniel Barbu
Agricultură – Daniel Constantin (PC)
Transporturi – Relu Fenechiu
Interne – Radu Stroe
Muncă – Mariana Câmpeanu
Păduri și Ape – Lucia Varga
IMM, Turism și Mediu de Afaceri – Maria Grapini (PC)
Justiție – Mona Pivniceru
Industrie și Comerț – Varujan Vosganian
Miniștri delegați – trei posturi:
Dialog Social – Liviu Pop
Relația cu Parlamentul – Mihai Voicu
Diaspora și Republica Moldova (departament care trece din SGG în MAE) – Cristian David / Ramona Mănescu.