Judecătoarea Anișoara Topor a fost trădată de propriul frate, care în fața instanței de judecată a recunoscut că aceasta a primit mită, se arată în motivarea deciziei de condamnare a magistratei, publicată de Luju.ro. Potrivit motivării, judecătoarea a provocat „grave vătămări valorilor sociale”, căci în loc să aplice legea, a încălcat-o. Judecătoarea este în arest de mai bine de un an.
Curtea de Apel Bacău a motivat decizia de condamnare a judecătoarei focșănene Anișoara Topor. Ea a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență. Potrivit motivării, publicată de Luju.ro, împotriva judecătoarei Anișoara Topor a dat declarație chiar fratele său, Aurel Lăduncă. El a recunoscut în instanță că cei 20.000 de euro au fost primiți de sora sa de la denunțător cu titlu de mită: „cu ocazia ultimului cuvânt, inculpatul își modifică poziția adoptată anterior și consemnată în conținutul declarației din 5 noiembrie 2012, în sensul în care o incriminează pe sora sa, arătând că suma de 20.000 euro, echivalent în lei, nu era destinată avocatului… ci inculpatei, iar banii au fost oferiți cu titlu de mită”.
În motivare se arată că „pericolul social concret al faptelor comise de inculpata (…) este deosebit de mare decurgând din faptul că inculpata, prin calitatea sa de judecător, care a fost chemată să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și să aplice legea în limitele competențelor sale, a săvârșit ea însuși fapte de natură penală, care au avut drept consecință directă producerea unei grave vătămări valorilor sociale. Instanța de fond remarcă că faptele comise de inculpată au produs un negativ ecou social”.
Potrivit motivării judecătorului Adrian Bogdan, de la Curtea de Apel Bacău, Anișoara Topor i-a promis denunțătorului că îi va da o soluție favorabilă într-un dosar, dar și că va interveni în favoarea sa pe lângă instanța de recurs, promisiune de care nu s-a putut achita. În schimbul acestor servicii, judecătoarea i-a cerut denunțătorului 20.000 de euro, primind 80.000 de lei și 700 de euro, și efectuarea unor lucrări la casa sa de vacanță, din Lepșa. Potrivit motivării, Anișoara Topor l-a cunoscut pe denunțător prin intermediul fratelui ei, Aurel Lăduncă, condamnat la trei ani de închisoare pentru compli-citate la luare de mită și trafic de influență.
Judecătorul Curții de Apel Bacău arată în motivare că Anișoara Topor i-a comunicat denunțătorului că „va trebui să-i dea avocatului … suma de 20.000 euro, iar inculpata dorea și ea 20.000 de euro pentru a pronunța o hotărâre favorabilă. (…). A acceptat pretențiile financiare ale inculpatei, fiind de acord să remită acești bani, dar cu condiția să fie sprijinit de magistrat în obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile și în recurs și să-l ajute să scape de avocatul … În urma acestor doleanțe formulate de denunțătorul …, inculpata i-a precizat acestuia că urma să-i comunice ulterior, tot prin …, cât îl va costa și soluția favorabilă în recurs”.
Bani de la cămătari și o dobândă de 24.000 euro
Judecătorul Adrian Bogdan arată în motivare că denunțătorul s-a împrumutat de bani la un cămătar, pentru a plăti suma cerută de Anișoara Topor. În schimbul banilor de la cămătar, care este finul judecătoarei, denunțătorul a gajat cu casa tatălui său.
Dobânda stabilită de cămătar pentru un împrumut de 40.000 de euro a fost de 24.000 de euro. În cele din urmă, Anișoara Topor a primit prin intermediul fratelui ei 80.000 de lei. În ziua următoare, judecătoarea i-a cerut denunțătorului alți 700 de euro, reprezentând diferența de curs valutar, până la 20.000 de euro, suma solicitată.
Totodată, în motivare se mai arată că Topor a cerut și termopane, balustradă metalică și tablă pentru casa de vacanță de la Lepșa. Conform motivării, Anișoara Topor și fratele ei, Aurel Lăduncă l-au percheziționat pe denunțător, atunci când s-au întâlnit cu acesta, pentru a se asigura că nu are reportofon asupra sa.
Într-un final, judecătoarea nu și-a putut onora promisiunea privind câștigarea recursului de către denunțător, moment în care au început problemele pentru Anișoara Topor, fiind denunțată la DNA. „La scurt timp, denunțătorului i s-a comunicat că judecarea cauzei în recurs nu revenise doamnei judecător…, așa cum s-a așteptat inculpata, prietenă cu acesta, ci altui complet condus de judecătoarea… În aceste condiții, i s-a indicat lui … să reia colaborarea cu avocatul…, pe motiv că acesta l-ar cunoaște pe soțul judecătoarei … Cu toate acestea, denunțătorul avea să se convingă de faptul că judecătoarea … nu putea fi coruptă. (…) La scurt timp, în aceeași zi, … și-a adus sora, pe judecătoarea …, care a dorit să aibă o discuție cu denunțătorul. Înainte de a purta această discuție în autoturismul VW Golf IV aparținând lui …, denunțătorul a fost supus unui control corporal, însă nu a reușit să descopere reportofonul. În mașină, judecătoarea a recunoscut, implicit și explicit, primirea sumelor și foloaselor pretinse, luându-și angajamentul că va restitui sumele pretinse”.
Reamintim că pe 8 decembrie 2011, procurorii anticorupție au descins în casa judecătoarei Anișoara Topor și în urma percheziției domiciliare, aceasta a fost reținută. Procurorii au propus instanței de judecată arestarea sa preventivă, care a fost admisă. De atunci, judecătoarea a depus mai multe cereri de eliberare provizorie, toate fără succes.
Puteți citi integral motivarea deciziei de condamnare AICI.