Primarul Decebal Bacinschi a vorbit ieri despre planurile pe care le are pentru anul viitor, în cadrul ultimei întâlniri din acest an cu jurnaliștii. Edilul a spus că pentru 2013 dorește să continue la nivelul municipiului Focșani proiectele începute, în special cele care sunt derulate cu fonduri europene. „Dorim să continuăm proiectele cu fonduri europene care sunt în execuție. O parte din ele se vor finaliza în 2013, o parte vor merge până în 2014. În procedură de licitație sunt lucrările pentru Åcoala nr. 1 din Sud, tot cu fonduri europene”, a spus primarul.
Edilul a specificat faptul că în 2013 va continua și proiectul implementat de Consiliul Județean Vrancea, pentru reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Focșani. Bacinschi a spus că mai devreme de începutul lunii aprilie nu vor putea fi reluate lucrările pe străzile din Focșani, din cauza vremii. „Ne cerem scuze locuitorilor municipiului Focșani pentru disconfortul creat de aceste lucrări executate până acum. Perioada de iarnă nu ne-a permis să fina-lizăm anumite lucrări. Este vorba despre asfaltarea străzilor unde s-a lucrat. Vom încerca să le întreținem în perioada de iarnă, să le facem suportabile din punct de vedere al traficului. Sunt convins că mai devreme de 15 martie, începutul lunii aprilie, nu vom fi în măsură să continuăm aceste lucrări, dat fiind faptul că în această perioadă nu avem posibilitatea să turnăm asfalt, să facem străzile așa cum au fost„, a mai declarat Decebal Bacinschi.
Motoare pentru ENET din Norvegia
Un alt proiect, cofinanțat din fonduri europene, care va continua și anul viitor în Focșani, este cel privind reabi-litarea sistemului de termoficare. Încă din această iarnă, la începutul lunii februarie, noile motoare termice pentru ENET vor sosi tocmai din Norvegia. Pentru că acestea trebuie achitate pe loc, municipalitatea va recurge la un împrumut, care va fi returnat imediat ce Uniunea Europeană va deconta sumele respective. Este vorba despre 60 milioane lei. „Împrumutul este pe termen scurt, pe 2-3 luni. În momentul în care vom primi banii de la Uniunea Europeană, îi dăm înapoi la bancă. Este vorba de 60 milioane lei. Așa cum ne-a promis constructorul, lucrarea va fi gata la sfârșitul lunii aprilie, în condițiile în care avem posibilitatea, în această perioadă de iarnă, să transportăm aceste motoare, la timp”, a spus primarul Decebal Bacinschi.
În același timp, în această perioadă continuă lucrările la rețelele de termoficare din municipiu. Primarul spune că în anul 2013 va începe reabilitarea blocurilor din Focșani. De asemenea, va continua și programul „2007-2013 – Căldură și confort”, prin care sunt reabilitate și alte puncte termice din oraș.
La finalul întâlnirii, Decebal Bacinschi le-a urat tuturor focșănenilor „La mulți ani!”.