„Nu a fost greu să încetez să visez la 17 ani, am încetat și gata. Am crescut într-o clipă, timpul de a realiza semnificația termenului cancer, și am devenit adult”, spune Åžtefan Å¢âru, un adolescent din urbea noastră, a cărui viață depinde, la propriu, de solidaritatea noastră. El suferă de cancer osos, localizat la un picior și în acest moment poate fi salvat printr-o intervenție chirurgicală prin care să i se monteze o proteză. Aceasta costă, însă, până în 20 de mii de euro, iar tratamentul de după, încă 10 mii. „Tatăl meu ar vrea să vândă casa, dar casele oamenilor săraci nu au nicio valoare și eu nu doresc ca el s-o facă, deoarece îmi iubesc foarte mult fami¬ lia. Așadar, zilele astea, în patul meu din repartul oncologic, am luat o decizie importantă: dacă unica alternativă să mă vindec este cea de a lăsa familia mea fără casă, atunci eu voi muri.”
Oricine dorește să-i dăruiască viață acestui băiat, printr-o donație cât de mică, o poate face în conturile deschise, în lei, la BRD,
RO 94 BRDE 400 SV 05323 414 000 sau în euro, la BCR, RO 26 RNCB 02670 3640 377 0003. Tatăl lui Åžtefan poate fi contactat la numărul de telefon 0784.781.183.
Ce ai face tu, părinte, dacă într-o bună zi, uite așa, pe neașteptate, o simplă umflătură de pe trupul copilului tău ar primi diagnosticul de cancer? Dar dacă ești adolescent, licean cu sufletul plin de visuri și speranțe și te trezești dintr-o dată că soarta te-a aruncat, fără vină, în brațele unei boli care, dacă n-ai bani, înseamnă mai mult ca sigur, moarte? Până astă vară, Åžtefan Å¢âru, de 17 ani, elev la Liceul nr. 2 „Gheorghe Asachi” din Focșani, n-a fost niciodată bolnav. Până astă vară trăia intens fiecare clipă a adolescenței lui, cu sufletul și ochii larg deschiși spre viitor. Câte planuri! Câte visuri! Cu cât drag de viață primea fiecare nouă zi a existenței sale, țesând din ele, pas cu pas, trepte spre împlinirea a ceea ce spera că va deveni! Până într-o zi. Până într-o clipă. O clipă în care toată lumea lui, a părinților și surorii lui, a tutu¬ ror celor ce-l iubesc, s-a prăbușit… „Nu a fost greu să încetez să visez la 17 ani, am încetat și gata. Am crescut într-o clipă. Timpul de a realiza semnificația termenului CANCER, și am devenit adult. În modul ăsta nu te mai gândești cum trebuie să te îmbraci pentru a merge la școală și încetezi să-ți mai faci griji pentru tatăl tău care, cu 900 lei, trebuie să întrețină o soție și doi copii. Ceea ce te îngrijorează este dacă vei supraviețui, văzând că ai și nefericirea de a te fi născut într-o țară săracă. Am încetat să visez pe data de 2 august 2012. O durere acută la piciorul stâng mi-a tăiat respirația”, povestește Åžtefan.
Îi plăcea să joace fotbal și inițial, s-a gândit că poate s-a lovit la vreun meci. Umflătura de pe gamba piciorului stâng se tot mărea însă, cu toate unguentele pe care părinții lui i le-au cumpărat, ca să-i aline durerea. Când în loc să-i treacă, locul a început să-l usture și mersul îi era din ce în ce mai anevoios, părinții lui l-au dus la medic. „L-am dus la noi la spital, i-a fost făcută o radiografie, dar nu ne-am gândit nicio secundă că poate fi ceva grav. Åžtefănel s-a dus cu sora lui să ia filmul, iar medicul le-a spus că trebuie să ne ducem la el, pentru că nu e în regulă cu ce se vedea pe radiografie. Ne-a dat trimitere către Spitalul «Marie Curie» din București”, spune, cu durere în suflet, Vasile, tatăl băiatului. Åži de atunci a început totul…
„Diagnosticul m-a prăbușit într-un pat din repartul oncologic”
Åžtefan povestește, în cuvinte simple, cum i s-a transformat, din acel moment, întreaga existență. Nu doar că a trebuit să renunțe la școală, dar odată ajuns la spitalul bucureștean, a intrat brusc într-o lume a suferinței despre care nici nu știa că există. Copii de toate vârstele, țintuiți în paturi, adolescenți ca și el legați de tot soiul de fire și aparate… toți fără păr pe cap, toți chinuiți de dureri, de greață, vegheați de părinți disperați. Acolo a aflat ce înseamnă cancer. A învățat pe propria piele ce este chimioterapia și tot acolo – chiar dacă a văzut cum unii de lângă el mor – a învățat și cum să creadă în propria șansă. „Cursa la spitalul din orașul meu, Focșani, transferul la Spitalul «Marie Curie» din București, diagnosticul de cancer malign osos la piciorul stâng m-au prăbușit într-un pat din repartul oncologic, deoarece familia mea nu avea 20.000 euro pentru proteza necesară operației de implant. Chimioterapia mă făcea să mă simt foarte rău, probabil pentru că persoanelor fără bani li se fac terapii economice. Apoi, a venit ajutorul prietenilor italieni, care au scris ambasadorului Italiei la București, doctor Mario Cospito. Fără să mă cunoască, ambasadorul ia la inimă cazul meu, sună la spital și apoi contactează Ministerul Sănătății român. La vârsta mea, toți își doresc un scuter sau un smartphone. Dorința mea, în schimb, este o proteză pentru picior și mulțumită Ambasadei italiene și Ministerului Sănătății român am șanse ca aceasta să fie obținută. Până la sfârșitul lunii decembrie 2012, cel târziu în ianuarie ar trebui să fiu operat. Când medicii mi-au comunicat știrea, lumea s-a luminat! Numai că imediat după, mi-au zis că terapia necesară după intervenție, cea potrivită mie, costă circa 10.000 euro. Iar proteza până în 20.000 euro…”, spune Åžtefan. Åžtie bine, însă, că familia lui nu are de unde să ia atâția bani.
„Vă rugăm, ajutați-ne să-l salvăm pe Åžtefan!”
Ce poate fi mai rău pe lumea asta decât să-ți vezi copilul în pericol de moarte? Să știi că l-ai putea salva cu bani, cu atâția bani pe care orice-ai face, nu îi poți avea? Åži cum să-i spui acestuia că din lupta cu moartea ies cel mai adesea câștigători copiii celor mai bogați ca tine? Că viața, în societatea noastră, e apanajul celor care au?
Mama și tatăl lui Åžtefan au depus până acum eforturi supraomenești să poată cumpăra medicamentele necesare fiului lor. O singură cură cu citostatice – și băiatul a trecut deja prin patru – costă 1300 de euro. „Åži pentru că medicamentul necesar, Metotexat, nu se mai fabrică în România și nu mai este la spital, trebuie să-l comandăm din Germania și să-l cumpărăm… S-a ajuns, acolo, la spital, ca cine are bani să i-l asigure copilului, i se face cura de citostatice, cine nu… poate să moară”, spune mama băiatului.
Femeia, ca și soțul ei, lucrează ca încasator la Administrația Piețelor, în Focșani. Ambii au salariile minime pe economie. Mai au un apartament cu două camere. O fată în clasa a XII-a la Colegiul „Unirea”. Åži pe Åžtefan, copilul lor atât de crunt lovit de soartă. „Rugăm pe oricine poate, să ne ajute cu oricât poate. Viața lui Åžtefan depinde de bani! În urma curelor cu citostatice i s-a micșorat și localizat tumora, poate fi operată în acest moment. Copilul nostru nu are metastaze, poate fi salvat… Prin această operație i se scoate osul bolnav și i se montează în loc proteza de titan care costă, în funcție de mărime, până în 20 de mii de euro. Ni s-a spus clar că încă 10 mii de euro mai costă tratamentul de după operație. Vă rugăm din suflet, ajutați-ne să ne salvăm copilul!”, spune tatăl acestuia.
Între dreptul la viitor și sacrificiul suprem
Zilele trecute, când l-am întâlnit, Åžtefan avea puterea să spere. Să zâmbească. Să creadă în șansa lui! Dar și să privească tot ce i se întâmplă, într-un mod cumplit de realist: „Aștept să trec peste operație, să mă fac sănătos. Åžtiți, mie mi-a plăcut mult agricultura și când o să termin liceul, aș vrea să încerc să-mi deschid o mică fermă agricolă… Acum, știu că totul depinde de bani. Tatăl meu ar vrea să vândă casa, dar casele oamenilor săraci nu au nici o valoare și eu nu doresc ca el s-o facă, deoarece îmi iubesc foarte mult familia. Ar rămâne pe drumuri. Așadar, zilele astea am luat o decizie importantă: dacă unica alternativă să mă vindec este cea de a lăsa familia mea fără casă, atunci eu voi muri”…
Dar nu e drept! Acest copil nu trebuie să moară! În locul lui ar putea fi, la un moment dat, orice copil: al meu, al tău, al oricui! Nu te poți face că nu vezi, că nu auzi, nu poți spune, în fața acestei nenorociri, doar un Doamne ferește, și să treci mai departe! Vine Crăciunul și pentru Åžtefan! În apartamentul lui micuț, de la ultimul etaj al unui bloc din Focșani, el speră la o minune! Åži fiecare dintre noi poate contribui la împlinirea acestei minuni! Împreună, îi putem face acestui copil aflat la răscruce, darul cel mai prețios: viața!
