Scena a duduit de jocul mascaților, al urșilor și al caprelor, prezentate de artiști din toată țara n Marele trofeu, în valoare de 2500 de lei, a mers la Arad, la Junii Crișului. Cu această ocazie, municipalitatea a premiat și cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie.
Festivalul Concurs Național de Datini și Obiceiuri de Iarnă care a avut loc sâmbătă seara, la Sala Balada din Focșani, a reunit pe scenă ansambluri folclorice din mai multe județe ale țării, care au reînviat tradițiile românești, din preajma Crăciunului și a Anului Nou. Îmbrăcați în superbe costume populare tradiționale, fiecare ansamblu sau grup de colindători a adus o bucățică din tradițiile populare de Crăciun din zona pe care au reprezentat-o. Din Arad, Maramureș, Suceava, Tulcea colindătorii au venit cu Dansul Ursului, al Caprei, cu Mascații sau cu mi-nunate colinde, care se cântă doar în zonele din care au poposit colindătorii.
Artiștii au făcut să răsune Sala Balada de superbe colinde și să duduie podeaua de dansurile mascaților, de jocul ursului sau al caprei. Gazda Festivalului concurs a fost Maria Costin Murgoci, directorul artistic al Ansamblului Folcloric Å¢ara Vrancei.
Primul care a deschis spectacolul a fost Grupul Folcloric Liliacul, format din 16 copii care au venit de la 600 de kilometri distanță, din județul Mehedinți. „Suntem grupul folcloric Liliacul de la Liceul Tehnologic Constantin Brâncoveanu, din Baia de Aramă, județul Mehedinți. Venim de la peste 600 de kilometri distanță, din dragoste pentru folclor și pentru datinile și obiceiurile strămoșești. De aceea, noi prezentăm în această seară câteva colinde și obiceiuri din zona de nord a Mehedințiului, însoțite de obiceiul colindețul cum se spune laic la mine în comună, obicei care se practică în Ajunul Cră-ciunului. Copiii vin în alai, primesc din poartă în poartă câte un colăcel, iar alții din sate mai îndepărtate se adună în fața Bisericii și se face închinatul colacilor, moment pe care noi îl prezentăm în această seară”, ne-a declarat Elena Miniștrancă , coordonatorul Ansamblului Liliacul.
Au continuat să urce pe scenă mai apoi, moșoaiele venite tocmai din județul Tulcea, grup de mascați menit să alunge spiritele rele și să purifice gazdele. „Prezentăm colinde nord-dobrogene, suntem un grup de 34 de colindători și vom prezenta jocul mascaților care la noi se numesc moșoaiele cu niște măști care alungă spiritele rele”, ne-a declarat Trandafir Gheorghe, coordonatorul Grupului Moșoaiele, din Tulcea. În momentul lor artistic aceștia au inclus și jeamparaua, dans specific dobrogean, care a umplut sala de aplauze.
Spectatorii au fost impresio-nați și de prestația Ansamblului Poienița din județul Suceava, care a adus pe scenă jocul ursului și al caprei și care a îmbrăcat frumoasele costume sucevene atât de viu colorate.
Nu au lipsit din concurs nici maramureșenii, care au fost reprezentați de Ansamblul Folcloric Măgura Certenești, arădenii de la Ansamblul Junii Crișului care au prezentat momentul „Junii vin la colindat la fetele de măritat”.
Vrancea a fost reprezentată de talentatele fete de la Grupul Cetina de la Åcoala Populară de Artă Focșani, de Grupul de colindători de la Vintileasca, coordonat de Stana Georgescu și de Ansamblul Chipărușul de la Nereju. „Am venit cu Ansamblul Chipărușul care este foarte cunoscut peste tot în țară și peste hotare, prezentăm un frumos plugușor, dansul ursului și dansul caprei”, ne-a declarat Nătălița Dudu, directorul Căminului Cultural Dimitrie Gusti, din Nereju.
Recompense pentru toți participanții
Marele trofeu al festivalului a fost adjudecat de Ansamblul Junii Crișului din Arad, premiul I de Chipărușul de la Nereju, premiul al II-lea de Ansamblul Poienița din Suceava și premiul al III-lea de sibienii de la Meghindeal. Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă a fost organizat de Consiliul Județean, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Artelor și Meseriilor (CJPCTAM) Vrancea, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric „Å¢ara Vrancei” și Muzeul Vrancei.
Juriul festivalului a fost alcătuit din: președinte – Elise Stan, producător Televiziunea Română București și membrii: Valentin Marin, realizator coordonator Radio Antena Satelor, Ileana Vieru, redactor muzical la Societatea Română de Radiodifuziune, Violeta Ianculescu, realizator de evenimente folclorice la Societatea Română de Radiodifuziune și dr. Aurelia Cozma- director în departamentul de programe în pedagogie muzeală, Muzeul Național al Satului „D.Gusti” – București.
Juriul a apreciat ineditul obiceiurilor prezentate, originalitatea costumelor și a recuzitei utilizate de către membrii grupurilor (cetelor) și a jocurilor, măiestria privind adaptarea și prezentarea lor scenică, gradul emoțional și nivelul de influențare a tinerei generații prin practicarea datinilor și obiceiurilor de iarnă preluate de la străbuni.
Premiile oferite au avut următoarea valoare: Trofeul festivalului – 2.500 lei, Premiul I – 2.000 lei, Premiul II – 1.500 lei, Premiul III -1.000 lei, premii pentru promovarea datinilor și obiceiurilor tradiționale de iarnă – 800 lei pentru fiecare grup premiat. Pentru că toate ansamblurile s-au prezentat cu măiestrie, toți participanții au fost recompensați cu premiul special. Spectacolul s-a încheiat cu un moment pregătit de artiștii de la Å¢ara Vrancei care au prezentat cântece de voie bună și veselie, dar și colinde și obiceiuri de iarnă vrâncenești.
Cuplurile longevive, premiate
Primarul municipiului Focșani, Decebal Bacinschi, a premiat cu această ocazie, cele mai longevive cupluri din Focșani. Este vorba despre familiile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. „Vă urez cu această ocazie sănătate și numai bucurii. Este o onoare pentru mine să vă felicit cu ocazia a 50 de ani de căsătorie”, a declarat pe scenă primarul Decebal Bacinschi. Acesta a ținut să precizeze că oferirea unei diplome acestor cupluri s-a făcut pentru prima dată, în urma unei Hotărâri de Consiliu Local din anul 2008 și de atunci a avut plăcerea să felicite aproximativ 700 de familii. Scena s-a umplut de bunicuți care se țineau de mână și care au demonstrat că mai există căsnicii durabile. Doamnele au primit câte o garoafă roșie, iar domnii o Diplomă de onoare.