Ceremoniile care marchează sfârșitul unei etape din era maya la sfârșitul unui ciclu de 5.200 de ani, interpretat de unii ca fiind o profeție a sfârșitului lumii, au început în peninsula Yucatan din Mexic. Debutul acestor festivități, ce vor culmina pe data de 21 decembrie, a fost evidențiat prin ofrande aduse divinității mayașe a Lunii, Ixchel, într-o peșteră din apropiere de Merida, capitala statului Yucatan. Începutul noii ere maya va fi celebrat pe întreg teritoriul mexican și în alte patru țări unde cultura mayașă a supraviețuit trecerii vremii – Guatemala, Belize, Salvador și Honduras.
În timp ce unii se pregătesc să marcheze pe 21 decembrie sfârșitul calendarului mayaș, alții se așteaptă la îndeplinirea profeției că atunci vom asista la âsfârșitul lumiiâ. Unii reprezentanți ai mișcării New Age sunt convinși că 21 decembrie este ziua Judecății de apoi menționată în hieroglife, potrivit unor interpretări. Temerea că vom asista la sfârșitul lumii a fost parțial alimentată și de unele filme cu viziuni catastrofice, cum ar fi â2012â regizat de germanul Roland Emmerich și de cărți precum ția mayaâ a scriitorului american de science-fiction, Steve Alten.
Dar experții în cultura și civilizația mayașă contestă vehement aceste interpretări. Astfel, Centrul francez pentru cercetare științifică (CNRS) reamintește, într-un documentar publicat recent, că mayașii nu au emis profeția că luna aceasta vom vedea apocalipsa. Astfel, â4 ahau 3 kankinâ, care potrivit unor experți corespunde datei de 21 decembrie 2012, înseamnă în calendarul mayaș data la care se încheie un mare ciclu, explică Jean-Michel Hoppan, arheolog și specialist în scrierile mayașe.
Această dată, care a stârnit atâtea fantasme, a fost găsită inscripționată pe o bucată dintr-o impunătoare stană de piatră, denumită âMonumentul 6â, conservată pe situl arheologic Mucuspana din sudul Mexicului. Aluzia la sfârșitul unui ciclu major ânu este prezentată ca fiind un cataclism major, o distrugere a lumiiâ, subliniază specialistul citat mai sus, adăugând că, din contră, ea face referire la întoarcerea unei divinități (Bolonyocte) âce repune timpul în mișcareâ.