Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Mâncarea de post, puţin mai ieftină decât cea „de dulce“


   Astăzi începe ultima săptămână din Postul Crăciunului, cunoscută de creștinii ortodocși sub denumirea „Săptămâna Mare”. Este săptămâna în care cei mai mulți credincioși renunță la alimentele „de dulce”, în favoarea celor de post.
   Pe timp de criză, un tur al magazinelor și al piețelor din Focșani arată că mâncărurile pe bază de legume sunt ceva mai ieftine decât cele cu carne. Cartoful este una dintre cele mai ieftine legume și cel mai des folosită, pentru că se regăsește în majoritatea mâncărurilor de post. Un kilogram, în Piața Moldovei, se vindea cu prețuri cuprinse între 1,3 și 1,5 lei. Cu toate acestea, cumpărătorii nu se înghesuiau. „Vin, dar vin clienți puțini, care cumpără puțin. Vor câte două trei kilograme. Nu cu sacul, așa cum se cumpăra mai demult. Soția mea este de la munte și de acolo aducem cartofii”, ne-a declarat Nicu, vânzător în Piața Moldovei.
   Mult mai scumpă este fasolea, care anul acesta, în perioada postului, a ajuns la prețul record de 8 lei kilogramul. Prețul mare este justificat de precupeți de seceta din vară. La fel de scumpe sunt și ciupercile, care se vând cu 10 lei kilogramul. Ceva mai ieftine sunt rădăcinoasele, cum ar fi morcovul, care se vinde cu 2 lei kilogramul, țelina și pătrunjelul rădăcină, care se vând cu 4 lei kilogramul. Sfecla roșie, nemaipomenită pe timp de iarnă în salatele de crudități, se vinde cu 3 lei kilogramul.
   Deși suntem în decembrie, pe piață au apărut și trufandale, cum ar fi salata și ceapa verde, recomandate pentru aportul de vitamine. Costă câte un leu fiecare. Varza proaspătă se vinde cu 1 leu kilogramul.

Carnea poate fi înlocuită cu pește

   Postul Crăciunului este ceva mai permisiv la capitolul regim alimentar. Pe toată durata lui, în zilele de sâmbătă și duminică, este permis consumul de pește. Åži în cursul săptămânii sunt dezlegări la pește, zilele fiind marcate în calendarul creștin ortodox cu cruce neagră.
   La capitolul pește, oferta este variată. Piețele abundă de pește proaspăt și congelat, file sau întreg. De la 5 lei kilogramul plătica și carasul, până la 50 de lei rondelele de somon sau la 40 de lei somonul file. Peștele poate fi fiert, prăjit, făcut la grătar, cuptor, în saramură sau ciorbă. Depinde de dorința și iscusința celui care îl pregătește. În categoria lucrurilor permise din punct de vedere culinar în perioada postului Crăciunului sunt și fructele de mare. La acest capitol stau cel mai bine supermarketurile, care au adus caracatiță proaspătă la 20 de lei kilogramul, midii la prețul de 10 lei kilogramul sau creveți roz.
   Indiferent de ce punem pe masă, doctrina creștină ne îndeamnă și la fapte și gânduri bune, la smerenie și cumpătare din toate punctele de vedere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?