Imagini cu vedete surprinse în ipostaze neobișnuite au fost expuse într-o galerie din New York. Fotografiile au fost realizate de Albert Watson și înfățișează staruri precum Mick Jagger, Keith Richards, Mike Tyson sau Alfred Hitchcock. „Piesa de rezistență” a expoziției fotografului Albert Watson de la New York este reprezentată de o poză în care solistul trupei Rolling Stones, Mick Jagger, apare ca o felină. „Trebuie să lucrezi în fiecare zi la ceea ce vrei să faci”, a declarat Albert Watson pentru Ameliaâs Magazine. „Dacă lucrezi șase zile și îți iei o zi liberă, atunci trebuie să faci ceva și în acea zi: să te gândești la munca ta, să faci o schiță, să mergi la o expoziție”, a mai susținut fotograful.
Expoziția lui Albert Watson are loc la Hasted Kraeutler Gallery din New York până pe 19 ianuarie 2013.