Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Deputatul Tîlvăr scrie despre evreii din Focşaniul vechi


   Deputatul Angel Tîlvăr a debutat în publicația „Cronica Vrancei”, editată de Muzeul Vrancei, cu două articole despre comunitatea evreiască, ce a marcat istoria județului. Primul articol al deputatului PSD are ca temă „Emigrarea evreilor vrânceni după cel de-Al Doilea Război Mondial până la crearea statului Israel”, iar al doilea are ca subiect „Comunitatea israelită din Focșani între 1890-1900”.
Social democratul vrâncean prezintă aspecte inedite ale comunității israelite din Focșani, una dintre cele mai importante din România. Cel puțin la începutul secolului XX, comunitatea evreiască reprezenta circa un sfert din populația Focșaniului de aproximativ 24 mii persoane. Treptat, numărul acestora a scăzut în principal datorită emigrării masive în statul Israel. Referitor la emigrarea evreilor vrânceni, Angel Tîlvăr arată, în baza documentelor aflate în dosarele de la Arhivele Naționale, că membrii acestei comunități au ales să plece și către alte destinații, precum Honduras, Venezuela, Bolivia, Paraguay, Chile, Argentina, Panama, Columbia.
   Deputatul Angel Tîlvăr a declarat că interesul față de comunitatea evreiască din Focșani este mai vechi. Încă din perioada cursurilor de la Colegiul Național pentru Apărare, subiectul dizertației a fost relația României cu Israelul. „Am aprofundat această temă și am susținut doctoratul la Universitatea din Iași cu teza Relațiile României cu Israelul. O parte din materialul folosit pentru realizarea lucrării de doctorat l-am publicat în «Cronica Vrancei», la sfatul prietenului meu, directorul Muzeului Vrancei, Horia Dumitrescu. Sunt informații pe care nu le-am publicat în lucrarea de doctorat deoarece depășeau spațiul alocat și am ales să le public în «Cronica Vrancei»„, a precizat deputatul Angel Tîlvăr.
   De altfel, relațiile cu reprezentanții comunității evreiești au avut și un rezultat politic. În plină campanie electorală, deputatul Tîlvăr a susținut candidatura la Camera Deputaților, din partea minorităților naționale, a lui Aurel Veiner, președintele Federației comunităților evreiești, fiind prezent și la un eveniment organizat la o sinagogă.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?