Infractorii au găsit o nouă metodă prin care încearcă să înșele persoanele credule: prin SMS. Ei se dau drept copiii potențialelor victime și cer ca acestea să încarce un anumit număr de telefon mobil cu 10 euro. Un mesaj primit, ieri, de mai multe persoane de la numărul de telefon 0734.129.189 sună cam așa: „Tată, te rog să îmi încarci cu 10 euro numărul ăsta de cosmote: 0762124151”. Polițiștii vă sfătuiesc să nu dați curs unor astfel de mesaje, înainte de a verifica dacă într-adevăr persoana care vă solicită ajutorul este din familie sau nu.
Numărul înșelăciunilor din intermediul telefoanelor mobile sau fixe a crescut considerabil, iar oamenii își dau seama cu greu că au căzut în plasa unor infractori.
În unele cazuri, escrocii apelează anumite persoane, cărora le spun că sunt rude și au fost implicați în accidente rutiere. Prin urmare, au nevoie de o sumă de bani pentru a o da păgubiților pentru a nu se alege cu dosar penal. Oamenii legii vă sfătuiesc să nu dați sub nicio formă curs unor astfel de mesaje sau apeluri telefonice. De asemenea, nu dați curs apelurilor telefonice prin care vi se comunică faptul că ați câștigat premii în bani sau obiecte, la anumite tombole, organizate de reprezentanții companiilor de telefonie mobilă.
Numărul focșănenilor care au picat în plasa escrocilor și care și-au dat seama prea târziu că au fost înșelați este destul de mare. Polițiștii vrânceni au în lucru mai multe dosare, în care se fac cercetări pentru identificarea infractorilor care recurg la astfel de metode de înșelăciune.