Firmele pot depune declarațiile fiscale până la 21 decembrie, potrivit unui act normativ aprobat de Executiv în ultima ședință. Ordonanța de urgență stabilește că, pentru obligațiile aferente lunii noiembrie 2012, termenul de declarare și plată devine 21 decembrie 2012. Actul normativ a fost aprobat pentru a-i ajuta pe contribuabilii care doresc să acorde personalului zile libere după 25 decembrie.
De asemenea, prin aceeași ordonanță s-a aprobat menținerea drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, precum și a altor drepturi care se acordă din bugetul general consolidat, la nivelul acestora din luna decembrie 2012, ce include majorarea de 7,4% care asigură recuperarea integrală a reducerii salariilor cu 25% efectuată în iulie 2010.
Potrivit unui comunicat al Fiscului, salariile majorate cu 7,4% aferente lunii decembrie vor fi plătite în cursul lunii ianuarie, fiind deja alocate fondurile necesare. „Aprobarea acestui act normativ a fost necesară având în vedere că până la aprobarea bugetului pe 2013, potrivit legii, se execută bugetul anului anterior și prin urmare trebuie păstrate condițiile anului curent. Noul Guvern, în consultare cu instituțiile financiare internaționale, până la aprobarea bugetului pe anul 2013, va stabili politicile în domeniul veniturilor și cheltuielilor bugetare și va analiza, în funcție de acestea, posibilitatea luării unor măsuri de majorare a unor drepturi de personal, care se suportă din buget, precum și renunțarea la unele restricții instituite prin acest act normativ”, se arată în comunicat.