VIDEO şi GALERIE FOTO: Kamara s-a însurat cu o brunetă frumoasă din Focşani

6
5659


    În mare secret, vedeta Kamara, jumătatea „ciocolatie” a trupei Alb și Negru, și-a luat adio de la burlăcie și și-a unit ieri destinele cu aleasa inimii, Oana, o frumoasă și simpatică brunetă din Focșani. Cununia civilă a fost oficiată la Focșani, urmată de o petrecere restrânsă, între prieteni și familie, care a avut loc la un restaurant modern din oraș.
    Cei doi miri au fost foarte discreți, așa încât doar câțiva cunoscuți foarte apropiați au știut despre căsătoria surpriză. Kamara și Oana au ales să se cunune la Focșani și pentru a fi departe de ochii presei tabloide. „Va fi o surpriză pentru toată lumea, am spus doar câtorva oameni, unii au aflat chiar azi (ieri, n. r.). Ne-am gândit că dacă facem la Focșani așa poate veni un număr mai mare din partea familiei Oanei. Eu în București o am pe mama, am vrut să vină, dar din păcate, din cauza vremii nu a putut ajunge. Noi am venit de la Cluj cu avionul, rapid, de dimineață, și am luat mașina cu un bun prieten de-al meu, care este și impresarul nostru și managerul nostru, Marius, care ne-a adus până aici. Un al doilea motiv pentru care am ales Focșaniul este pentru a fi departe de agitația mondenă”, ne-a mărturisit Kamara. 
    Fata care i-a furat inima lui Kamara se numește Oana Hănțoiu, are 28 de ani și este din Focșani. Cei doi s-au cunoscut în luna aprilie, pe internet, prin intermediul rețelei de socializare Facebook și s-au împrietenit repede. După ce s-au cunoscut mai bine și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru altul și pasul de a se căsători a venit de la sine. „Ne-am cunoscut prin aprilie, pe internet, pe Facebook, când mi-a criticat dansatoarele și i-am răspuns, i-am lăsat un salut după. Noi probabil ne-am îndrăgostit vorbind așa, pe net, dar dragostea a venit după ce ne-am cunoscut mai bine”, ne-a spus Kamara. „Eu i-am răspuns, apoi Kamara a venit la Paris, unde eu locuiam atunci, de doi ani de zile, m-a luat și așa am ajuns aici”, ne-a spus și Oana, râzând. Cei doi locuiesc împreună la București și Oanei i se pregătește o emisiune.
    La masa de ieri, care a urmat cununiei civile, au participat 18 rude și prieteni ai celor doi, totul desfășurându-se într-un cadru intim. La cununia civilă au fost martori verișoara Oanei și un prieten de-al lui Kamara. Cununia religioasă este programată pentru la anul, însă cei doi nu vor să facă mare tam-tam. De altfel, la Festivalul Viei și Vinului din acest an de la Focșani, unde trupa Alb și Negru a urcat pe scenă, Kamara ne-a declarat că este focșănean prin adopție.
    Cât privește proiectele muzicale ale lui Kamara… „Merge încă bine piesa „Îmi este sete de tine”, am făcut o variantă lentă, că tot a venit iarna, de stat în casă și ascultat. Am filmat un nou videoclip la varianta acustică. Pentru începutul anului 2013 pregătim alte două piese, Alb Negru și o colaborare”. De Revelion, Alb și Negru nu va ajunge la Focșani pentru că băieții au concerte în București, Ploiești, Otopeni, iar timpul nu le permite.

    Le urăm și noi fericire și Casă de piatră Oanei și lui Kamara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here