Copiii și părinții, care doresc să se distreze pe patine, în Piața Unirii din Focșani, trebuie să scoată aproximativ 20 de lei din buzunar, pentru o oră de distracție. Cei care au propriile patine vor plăti doar jumătate din acest preț.
Închiriatul patinelor costă 10 lei, preț valabil atât pentru copii cât și pentru adulți. Aceeași sumă trebuie plătită și pentru biletul de intrare la patinoar. „Patinoarul merge și poate fi folosit. Este gheață pe el și funcționează”, ne-au spus reprezentanții firmei care au amenajat patinoarul.
Toți cei care merg în Piața Unirii se mai pot delecta cu vin fiert, ceai cald și cafea la prețul de 2 lei paharul. În căsuțele amenajate în jurul patinoarului se mai vând colac secuiesc, la prețul de 5 lei, respectiv 10 lei, în funcție de mărime, vată de zahăr, mere caramelizate și porumb fiert la prețul de 5 lei bucata.