Cristian Dumitrescu, candidatul USL pentru funcția de senator în Colegiul 2, și Victor Roman, candidat USL pentru funcția de deputat în Colegiul 6, au inaugurat la Panciu, împreună cu primarul Ion Petre, cele 144 de locuințe destinate tuturor categoriilor sociale, de la tineri familiști, la persoane evacuate din casele retrocedate. Ansamblul de locuințe de pe Bulevardul Independenței – Zona Pompieri este format din 5 tronsoane, cu 80 de unități locative. De asemenea, alte 64 unități locative sunt amplasate pe strada Nicolae Titulescu, zona Piață. „Vă felicit pentru acest eveniment. 144 de apartamente realizate și repartizate către cetățeni, într-o perioadă în care România s-a aflat într-o situație economică dificilă, într-o perioadă în care nu au mai existat preocupări pentru oameni cu venituri mai mici sau cu lipsă de posibilitate de a-și mai cumpăra sau ridica o casă, reprezintă un eveniment de dimensiuni județene”, le-a spus autorităților locale Cristian Dumitrescu, actualmente deputat.
Acesta a ținut să le amintească beneficiarilor de locuințe că unitățile locative date în folosință ieri, la Panciu, se alătură celor 350 de apartamente construite în ultimii 7 ani în oraș. „Acest lucru înseamnă că aproape 20% dintre pănceni locuiesc, prin grija primarului Ion Petre, a Consiliului Local, a Consiliului Județean și a președintelui Marian Oprișan, în casă nouă. Este o mare bucurie și o mare realizare dreptul de a avea o locuință decentă, într-o Vrance puternică, într-o Românie puternică”, a afirmat Cristian Dumitrescu.