Un bărbat din Județul Suceava este cercetat de polițiști pentru că transporta vin fără documente.
Miercuri, la ora 18.05, pe DJ 205B, în comuna Jariștea, polițiștii l-au depistat pe Ionuț Dumitru D., de 28 ani, din comuna Bogdănești, județul Suceava, în timp ce conducea autoutilitara marca Mercedes și transporta cantitatea de 3.000 litri vin fără a avea documente de proveniență și transport.
Cercetările sunt continuate de lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Odobești împreună cu angajații DADR Vrancea, care au prelevat probe de lichid.